Astăzi, 25 august 2023, se sărbătorește Ziua Internațională a Sărutului. Chiar dacă această zi se mai sărbătorește și pe 6 iulie, luna august vine cu încă o zi dedicată sărutului persoanelor iubite. Astfel, Organizaţia Naţiunilor Unite a stabilit că, la data de  25 august, toată lumea din ţările membre ONU, trebuie să sărbătorească Ziua Internaţională a Sărutului.

25 august 2023 – Ziua Internaţională a Sărutului. Cinci lucruri mai puțin cunoscute despre săruturi

1. Potrivit vipmagazin.md, un sărut franțuzesc solicită toți cei 34 de mușchi faciali.

Numele vechi, de origine latină, al sărutului franțuzesc este "Cataglottis". Este format din „Cata"= jos și „glottis"= limbă.
În limba franceza nu exista ad litteram expresia de „sărut franțuzesc", francezii numind aceasta forma de afecțiune „embrasser avec la langue" sau, în varianta de jargon „rouler une pelle”, ori „rouler un patin", scrie diane.ro.

Citește și: Horoscop 13 iulie 2023. Zodiile care au noroc la bani! Pot face ivestiții!

2. Un sărut pasional ajunge să consume până la 26 de calorii pe minut.

Se consideră că, dacă săruţi timp de 1 minut, un beneficiu va fi acela că vei arde 26 de calorii.Astfel, sărutul are un alt efect pozitiv. Potrivit unor oameni de ştiinţă, bărbaţii care şi-au sărutat soţiile în fiecare dimineaţă, înainte să plece la lucru, şi-au prelungit viaţa cu încă cinci ani comparativ cu partenerii care nu au făcut asta. 

3. Cu toate acestea, în timpul unui sărut pasional, în gură pătrund aproximativ 10 milioane de bacterii. Astfel, potrivit specialiștilor, este indicat să vă lăsați sărutați doar de o persoană de încredere.

4. O persoană petrece în medie 336 de ore din viață sărutându-se.

5. Cel mai lung sărut din lume a durat peste 58 de ore.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”- wowbiz.ro

Un cuplu tailandez, Ekkachai şi Laksana Tiranarat, a bătut recordul anterior în care alţi parteneri de cuplu s-au sărutat timp de 46 de ore, 24 de minute şi 9 secunde în anul 2011. Cei doi tailandezi îndrăgostiţi s-au sărutat timp de 58 de ore, 35 de minute şi 58 de secunde, în 2013.

25 august 2023 – Ziua Internaţională a Sărutului. Curiozități și beneficii ale sărutului

Buzele unei persoane au în componență neuroni speciali care pot găsi alte buze chiar și în întuneric,

Potrivit oamenilor de știință, un sărut este mai sănătos decât o strângere de mână.

Citește și: Horoscop 24 august 2023. Această zodie își va rezolva anumite aspecte financiare

Un sărut stimulează peste 100 de miliarde de celule nervoase în corpul nostru. Acesta activează hormonul fericirii și adrenalina, făcând inimile să bată tot mai repede. De asemenea, în timpul sărutului crește temperatura și tensiunea arterială în corpul nostru.

Cea mai veche mențiune scrisă a unui sărut datează din 1500 înainte de Hristos.

25 august 2023 – Ziua Internaţională a Sărutului. 10 mesaje pentru persoana iubită cu ocazia acestei zile

Iată cele mai frumoase mesaje și felicitări pentru Ziua Internațională a Sărutului, potrivit felicitari.online:

1. Te felicit cu prilejul Zilei Internaționale a Sărutului! Îți doresc pasiune și nebunie în relația ta, săruturi cât mai fierbinți, multe nopți neliniștite și dimineți cât mai lungi.

2. Felicitări cu prilejul Zilei Internaționale a Sărutului! Îți doresc să te răsfeți zilnic cu savoarea și plăcerea primită de la săruturi! Îți doresc ca pupicii prietenești să-ți aducă buna dispoziție, iar săruturile pasionale de la jumătatea ta să te facă fericită și împlinită.

3. Săruturile sunt foarte plăcute și benefice organismului uman. Un sărut înseamnă multă dispoziție bună și plăcere. De Ziua Internațională a Sărutului, îți doresc ca săruturile să facă parte din viața ta, ca cei dragi să îți ofere des pupici și îmbrățișări, iar omul drag- multe săruturi pasionale.

Citeste si: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul Melissei, fiica lui Alin Oprea, pentru tatăl ei. Larisa Oprea abia acum l-a făcut public printre lacrimi: "Dacă o data în viața ta spuneai adevărul..."- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

4. Felicitări cu prilejul Zilei Internaționale a Sărutului! Îți doresc ca viața ta să fie plină de momente unice, de săruturi pasionale, de pupici prietenești și de la oamenii tăi dragi. Fie ca din zorii zilei tu să fii sărutată, iar aceste săruturi să te motiveze către realizări frumoase.

5. Deja se cunoaște faptul că dacă vrei să ai buze frumoase și pline, trebuie mai mult și mai intens să te săruți. De Ziua Internațională a Sărutului, îți doresc să-ți găsești dragostea cu care să ai cele mai bune și nemaipomenite săruturi, pe care sa nu le uiți niciodată. Te sărut dulce și îți doresc o zi cât mai plăcută!

6. Te felicit cu prilejul Zilei Internaționale a Săruturilor! Îți doresc ca-n fiecare zi să primești mici pupici care să-ți aducă noroc și multă armonie, dragoste și tandrețe în suflet. Sărută și oferă emoții aprinse prin ele.

7. De Ziua Internațională a Sărutului, îți doresc o viață în care săruturile sunt la ordinea zilei. Trăiește intens, sărută cu pasiune și oferă dragoste prin fiecare sărut al tău.

8. Felicitări cu prilejul Zilei Internaționale a Sărutului! Îți doresc să ai parte de săruturi pasionale zilnic, să fii adorată și înconjurată de multă tandrețe. Să primești mereu pupici care să-ți poarte noroc.

9. De Ziua Internațională a Sărutului, felicit pe toată lumea și urez ca săruturile să persiste pentru totdeauna. Indiferent că e un pupic de la mama ori săruturi pasionale de la omul drag de lângă tine, este important ca ele să aducă plăcere și tandrețe în suflet.

10. Te felicit cu prilejul Zilei Internaționale a Sărutului! Îți doresc ca nicio zi să nu fie lipsită de dragoste, pupici prietenești ori săruturi pasionale. Fie ca viața ta să fie asezonată cu milioane de săruturi.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si