Cutremurul a avut loc sâmbătă la ora 23.11 (sâmbătă, 1.11, ora României). Este considerat cel mai puternic cutremur din istoria Marocului, cu o magnitudine de 7 pe scara Richter.

Bilanţul victimelor a trecut la 820 de morţi şi 670 de răniţi până în prezent, potrivit  news.ro.

Mărturiile oamenilor care au supraviețuit cutremurului din Maroc

Cei care au reușit să se salveze au făcut mărturii cutremurătoare despre cel mai puternic seism care a avut loc în Maroc în ultimii ani.

"Eram în pat când totul a început să se zguduie. Am crezut că patul meu va zbura. Am ieşit în stradă pe jumătate dezbrăcat şi m-am dus imediat în curte. A fost un haos total, o adevărată catastrofă, o nebunie", a declarat telefonic pentru AFP francezul Michaël Bizet, în vârstă de 43 de ani, proprietar a trei case tradiţionale în oraşul vechi din Marrakech.

"În jurul orei 23.00, am simţit o mişcare foarte violentă şi mi-am dat seama că era un cutremur. Vedeam cum se mişcau clădirile. Nu avem neapărat reflexele necesare pentru acest tip de situaţie. Apoi am ieşit afară şi erau foarte mulţi oameni acolo. Oamenii erau toţi în stare de şoc şi panică.

Copiii plângeau, părinţii erau dezorientaţi", a povestit Abdelhak El Amrani, un locuitor din Marrakech, în vârstă de 33 de ani, care a vorbit cu AFP prin telefon, potrivit News.ro.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Concedieri masive în mai multe firme din țară după retragerea companiilor străine. „Plec unde manopera e mai ieftină”- wowbiz.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citește și: EXCLUSIV- ”Toată lumea a fugit în stradă, le-a fost frică să se întoarcă în casă”. Mărturiile cutremurătoare ale unor români după cutremurul din Maroc

Un alt cetățean din Marrakech, Brahim Himmi, a vorbit pentru Reuters săunând că a văzut ambulanţe care ieșeau din oraşul vechi, iar structura multor clădiri este deteriorată. Acesta a spus că oamenii erau speriaţi şi stăteau afară temându-se din frica unui nou cutremur.

"Candelabrul a căzut din tavan şi am fugit afară. Sunt încă în drum cu copiii mei şi suntem speriaţi", a declarat Houda Hafsi, în vârstă de 43 de ani, din Marrakech. O altă femeie, Dalila Fahem, a declarat că în casa ei au apărut fisuri şi că mobila a fost deteriorată. "Din fericire, nu mă culcasem încă", a povestit ea.

Citeste si: VIDEO Cum ar fi arătat viața Ozanei Barabancea dacă nu și-ar fi pierdut mama la 14 ani. „Aș fi avut un sprijin moral. Important e că nu m-am dat bătută.”- kfetele.ro

Citeste si: Emily Burghelea, din nou la Urgențe pe mâna medicilor! Soțul ei a filmat-o pe holurile spitalului: "Nu se poate opri din tușit, are febră mare"- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Și oamenii din Rabat și Imsouane au ieșit din case. Mai multe videoclipuri care nu au putut fi verificate imediat arată cum oamenii fug speriați dintr-un centru comercial, din restaurante şi din clădiri de apartamente, adunându-se afară. 

"Eram în drum spre casă în momentul cutremurului. Maşina mea s-a mişcat înainte şi înapoi, dar nu mi-am imaginat nicio secundă că a fost un cutremur", a mărturisit un alt locuitor al oraşului, Fayssal Badour, în vârstă de 58 de ani. "M-am oprit şi mi-am dat seama ce dezastru a fost. A fost foarte grav, ca şi cum un râu ar fi ieşit din matcă. Ţipetele şi plânsul erau de nesuportat", a povestit el.

Citește și: VIDEO- Cutremur de 6,8 grade în Maroc. Peste 600 de persoane și-au pierdut viața


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si