Update:  Procurorii DIICOT au confiscat trei maşini de lux, după percheziţiile efectuate acasă la milionarul Călin Donca, dar şi la alţi trei suspecţi în dosarul de evaziune, delapidare şi înşelăciune. 

"La data de 18. 09.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea a 4 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, delapidare cu consecințe deosebit de grave, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, operațiuni de manipulare a pieței de capital.

În cauză s-a reținut că, începând cu anul 2021, inculpații au constituit în municipiului Brașov, un grup infracțional organizat, în scopul obținerii unor venituri financiare consistente prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, constând în aceea că au înregistrat în evidențele contabile ale unor societăți comerciale  pe care le dețineau sau controlau, documente care atestă operațiuni fictive cu consecința micșorării bazei de calcul a impozitului pe profit si  măririi cuantumului taxei pe valoare adăugată deductibilă, sustrăgându-se astfel de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului consolidat al statului cu consecința producerii unui prejudiciu de 4.346.286 de lei”, se arată în comunicatul DIICOT. 

Procurorii DIICOT au confiscat trei maşini de lux, după percheziţiile efectuate acasă la milionarul Călin Donca.

Procurorii DIICOT au confiscat trei maşini de lux, după percheziţiile efectuate acasă la milionarul Donca.

[Sursa foto: Poliția Română & DIICOT]

Liderul și-a fi însușit din patrimoniul unei societăți comerciale suma de 8.337.746 de lei pe care a folosit-o în interesul său  și al celorlalți membri ai grupării infracționale, iar cea mai mare parte din bani a transferat-o în conturile unei societăți înregistrată în Emiratele Arabe Unite- Dubai. Cu restul banilor, afaceristul și-ar fi achiziționat bunuri de lux, precum ceasuri și mașini, în valoare totală de 340.000

USD. 

Totodată, s-a descoperit faptul că membrii grupului infracțional activau în domeniul monedelor virtuale, acolo unde și-au creat de altfel și propria lor monedă și păcăleau spunând că investiția în această monedă virtuală poate genera câștiguri de 100  de ori mai mari. Astfel, de pe urma furnizării acestor informații eronate, aceștia ar fi obținut aproximativ 700.000 USD. 

 

Omul de afaceri, Călin Donca, în vârstă de 39 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de către DNA Brașov.

Procurorii îl acuză de evaziune fiscală și constituirea unui grup infracțional organizat. Milionarul din Brașov, cunoscut pentru afacerile în domeniul energiei, dar și în agricultură ar putea să își petreacă următoarele 30 de zile în arest, asta dacă instanța de judecată va lua această hotărâre. Călin Donca ar fi fost reţinut în urma unor percheziţii făcute de DIICOT, el fiind ulterior audiat de procurori. 

Cum a ajuns Călin Donca să aibă succes?

Antreprenorul, Călin Donca a vorbit despre succesul său în emisiunea Fiță cu Adiță.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Un șofer a murit după ce a virat la stânga prin fața tramvaiului, în București. Vatmanul ar fi consumat substanțe psihoactive- wowbiz.ro

Citește și: EXCLUSIV: Sălile de jocuri de noroc, mutate la marginea orașelor/ Mihnea Predețeanu: ”E categoric loc de întărire a procesului de educare a jucătorilor, de consolidare a responsabilității tuturor și nu doar a celor care au ales voluntar acest drum”

”M-am născut la Reșița și era o garsonieră de 24 de metri pătrați, mi-au spus părinții, iar mai departe, ei s-au mutat la Timișoara cu serviciul, iar de la Timișoara, unde am stat 23 de ani am cutreierat toată țara, iar

mergând toată țara am descoperit Brașovul ca fiind pe departe cel mai frumos oraș, cea mai frumoasă zonă, motiv pentru care m-am mutat și stabilit aici. Avem deja 10 ani de când suntem în Brașov, m-am mutat aici treptat pentru că la început veneam mai rar, dar la un moment dat am zis că aici este locul unde trebuie să crească copiii”,  a spus Călin Donca.

De asemenea, Călin Donca a spus că primul lui job a fost în Portugalia, acolo unde vindea tablouri.

Călin Donca

Călin Donca

[Sursa foto: Călin Donca - Facebook]

”Primul meu job a fost în Portugalia când am fost să vând tablouri, și cumva un prieten mi-a spus dacă vreau să-mi iau mașină să merg două, trei luni cu el în Portugalia, vindem pe acolo ce vindem și ne întoarcem cu bani de mașină. Îmi doream foarte mult o mașină, părinții mei nu au avut niciodată, și am mers în speranța că o să mă întorc cu bani, însă nu după mult timp m-a luat poliția pe stradă, m-a întrebat de acte și m-a trimis acasă. Știu că aveam 18 ani. În viață la început faci ce trebuie, iar după aia faci ceea ce vrei, că dacă începi cu ceea ce vrei, nu o să ajungi la ceea ce trebuie mai încolo. Am început cu ceea ce mi s-a arătat, niciodată nu mi-am dorit să vând tablouri, eram un om timid”,  a mai spus omul de afaceri.

”Consider că în viața fiecărui om apare oportunitatea”

”În 2007 a început prima mea oportunitate. Consider că în viața fiecărui om apare oportunitatea. În 2007 am trecut cu toții, dar unii am făcut banii în 2007, unii nu au făcut, după care a venit oportunitatea cu termopanele, unii au făcut bani din termopane, s-au umplut toate blocurile de termopane dintr-o dată, unii nu. Așa este și partea de energie, unii fac bani din energie, alții nu fac bani din energie, depinde cum te prinde oportunitatea că dacă tu nu te pregătești, dacă nu anticipezi, dacă nu calculezi ”Bă ce urmează”, nu stai ca și frunza, vrei să bată vântul și vezi unde pică frunza acolo te așezi și tu. Când a venit momentul 2007, 15 septembrie când a început reforma pensiilor, când oamenii trebuiau să semneze niște formulare, a venit pentru toți, nu a venit numai pentru mine, eu sunt destul de tânăr, erau o grămadă de oameni care puteau să facă bani să-și plătească datoriile, să-și plătească ratele, să-și cumpere ce vor ei și nu au profitat de acea oportunitate pentru că nu au cercetat piața. (...)Trebuia să dai 120 de lei, să te înscrii, ală era tot riscul”, a povestit Călin Donca.

Citeste si: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul Melissei, fiica lui Alin Oprea, pentru tatăl ei. Larisa Oprea abia acum l-a făcut public printre lacrimi: "Dacă o data în viața ta spuneai adevărul..."- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citește și: Român de 54 de ani, erou în Italia, după ce a prins o femeie care jefuise un cuplu de bătrâni

Călin Donca

Călin Donca

[Sursa foto: Călin Donca - Facebook]

Milionarul are cinci copii, bani și tot ce și-a putut dori vreodată, însă a mărturisit că partea financiară nu te scapă niciodată de probleme.

”Cred că cu fiecare an ceea ce câștig este mai multă înțelepciune decât bani și experiență, mai multă liniște mentală. Avem acum și un venit financiar constant care ne oferă această liniște, dar cu siguranță că cu timpul vor fi provocări, chiar și când sunt bani toată lumea are o problemă majoră, toată lumea are a doua problemă, toată lumea are a treia problemă, nu scapi de probleme în momentul în care dai de bani”,  a precizat antreprenorul.

@calin.donca Vizeaza mare si nu asculta de cei ci visuri mici! 🚀 @oneshotz.fpv @one-shotz #romania #transalpina #mclaren #765 #supercar #dreamscometrue ♬ original sound- Calin Donca

Cât despre pasiuni, Călin Donca a spus că mașinile îl preocupă, dar și scrisul, până acum el fiind autorul a cinci cărți.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si