Pe 26 aprilie 2024, conform Calendarului ortodox, îl celebrăm pe Sfântul Mucenic Vasile, episcopul Amasiei. Este cruce neagră în Calendarul ortodox în această zi.
Tot în această zi, Biserica Ortodoxă îi pomenește pe Sfânta Glafira, Sfânta Cuvioasă Iusta și pe Sfântul Cuvios Nestor.
Cine a fost Sf. Mucenic Vasile? Este sărbătorit pe 26 aprilie 2024 în Calendarul ortodox
Sfântul Mucenic Vasile a fost episcopul Amasiei, în vremea împăratului Liciniu. Împăratul era căsătorit cu sora împăratului Constantin cel Mare, pe nume Constantina.
Sf. Mucenic Vasile a îndrăgit mult una dintre slujnicele soției lui, pe fecioara Glafira. Ea i-a spus totul împărătesei, iar fecioara a fost trimisă departe de curtea imperială din Nicomidia.
Glafira a ajuns în cetatea Amasia și a fost întâmpinată și primită cu bunătate de Episcopul Vasile, iar alături de el erau și alți creștini.
Ea și-a donat banii bisericii din Amasia, aceștia fiind primiți de la împărăteasă, conform crestinortodox.ro
Liciniu a aflat unde a ajuns slujitoarea, el a părăsit ca Sf. Vasile și fecioara Glafira să fie aduși din Amasia. Ulterior, Glafira a murit, iar soldații l-au adus în fața lui Liciniu doar pe episcop. El a fost supus mai multor chinuri și apoi a fost ucis prin tăierea capului și a fost aruncat în mare.
Trupul acestui sfânt a fost mai apoi găsit lângă cetatea Sinope și a fost dus în Amasia, fiind înmormântat într-o biserică.
Cum se redactează un testament și care sunt actele necesare întocmirii acestuia?
Pentru redactarea unui testament este importantă alegerea notarului la care să mergi cu lista bunurilor și conturilor bancare și numele persoanei/persoanelor căreia/cărora le vei lăsa.
Dacă există unele aspecte de care vrei să se țină cont după trecerea în neființă, cum ar fi modalitatea de înmormântare, le poți trece și pe acestea în testament.
Desigur, cerințele pot fi diverse, de la persoană la persoană. Apoi, este important de menționat faptul că notarul se va ocupa doar de redactarea și păstrarea la loc sigur a testamentului. Pentru îndeplinirea cerințelor listate în testament, este bine să apelezi la un executor testamentar, conform condoleante.ro
Iată cum poți redacta un testament și ce acte îți trebuie pentru întocmirea acestuia.
Testamentul poate fi redactat și de mână, chiar de tine. Este important să fie datat și semnat, însă aceasta nu este cea mai bună opțiune. Testamentul autentificat la notar este mult mai sigur.
În România poți solicita autentificarea testamentului personal oricărui notar public, indiferent de domiciliul tău.
Actele necesare pentru întocmirea unui testament la birourile notariale sunt:
Actul de identitate al persoanei care lasă testamentul (testator)
Actele de identitate ale celor doi martori care îl vor asista pe testator la notariat
Copia actului de identitate al persoanei în favoarea căreia se lasă testamentul (legatar)
Actul de proprietate asupra bunurilor pe care le vei lăsa prin testament, dacă acesta exista