Un incident teribil a avut loc la turneul de tenis de la Roma! După ce s-a calificat în turul trei, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic a avut parte de un moment neprevăzut, scrie GSP.

Ce a pățit jucătorul sârb?

Cineva din tribune ar fi aruncat cu o sticlă din aluminiu fix în capul sportivului.

În acel moment, tenismenul sârb semna autografe pentru suporterii veniți să-l vadă în meci.

@t.t.d2021 And they they said he overreacted. How smart they are. See best comment to understand. #djokovic #atptour #tennistiktok ♬ VAAAI- Slowed- DR MØB

După lovitură, sportivul s-ar fi prăbușit la pământ, iar forțele de ordine și cei din echipa sa l-au escortat la vestiare. Potrivit organizatorilor, sticla ar fi căzut din ghiozdanul unui fan care se întinsese către Novak Djokovic pentru un autograf. 

”Incidentul nu este tratat ca un act deliberat, ci ca un accident. Un copil a încercat să obțină un autograf, iar recipientul i-a căzut din ghiozdan și l-a lovit pe Novak Djokovic în zona capului.

Novak Djokovic a efectuat deja testele medicale necesare și a revenit în camera de hotel.

Starea lui de sănătate nu este îngrijorătoare”, au anunțat organizatorii turneului de la Roma, conform sursei citate mai sus.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Doctorii au descoperit un bărbat cu trei penisuri. Este primul caz de acest fel din lume care a putut fi studiat- antena3.ro

Citeste si: Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina- wowbiz.ro

Novak Djokovic lovit sticlă

Imagini din timpul incidentului de la Roma.

[Sursa foto: Captură ecran TikTok]

Citește și: Lista alimentelor care ne distrug sănătatea. Ce trebuie să evităm pentru o viață sănătoasă? "Consumul trebuie să fie cât mai rar"

Ce a transmis Novak Djokovic imediat după incident?

La scurt timp după cele întâmplate, Novak Djokovic a transmis un mesaj fanilor săi pe rețelele de socializate, legat de cum se simte. Acesta le-a dat asigurări că e bine și că duminică se vor revedea pe terenul de tenis.

”Vă mulțumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident și acum sunt bine, mă odihnesc în hotel, mi-am pus gheață la cap. Ne revedem duminică”, a scris Novak Djokovic pe X.

Novak Djokovic lovit sticlă

Imagini cu Novak Djokovik.

[Sursa foto: Captură ecran TikTok]

Citește și: Vești bune despre Florin Piersic! Maestrul s-ar fi ridicat la marginea patului și face glume cu personalul medical

Duminică, Djokovic îl va întâlni pe Alejandro Tabilo, în vârstă de 26 de ani.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si