Luca Icoldean, clujeanul de 23 de ani ranit in atentatul de la Las Vegas a parasit spitalul si a tinut sa le multumeasca celor care au donat bani pentru el. Mai multe de 50.000 de euro s-au strans in doar cateva saptamani, in trei campanii realizate in paralel de prietenii romanului pe site-urile de specialitate. Un singur cont de donatii a mai ramas deschis, insa in zilele urmatoare, si acesta isi va atinge obiectivul – acela de a se strange 25.000

dolari.


Romanul a tinut sa-i asigure pe cei care au donat ca toti banii au ajuns la el si ca ii va folosi in perioada de recuperare, in care nu poate sa munceasca pentru a se intretine.
„As vrea sa le multumesc tuturor celor care au donat. In acest moment, nu am nici cea mai mica idee cand voi putea sa ma intorc la munca, asa ca va multumesc din suflet. De asemenea, as vrea sa-i asigur pe toti care si-au facut griji ca sumele nu vor ajunge la mine – am auzit povesti ca unele dintre conturi ar fi frauduloase. Cat am fost in spital, 3 oameni au initiat campanii in numele meu, fara sa vorbeasca intre ei. Toti banii din aceste campanii au ajuns la mine. Familia mea a retras banii din doua dintre ele si apoi a inchis contul.
Nu am avut nevoie si de contul 3, asa ca acesta a ramas singurul deschis. M-ati ajutat enorm, va multumesc
”, a scris romanul pe contul lui de Facebook.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Dunărea a inundat Budapesta și încă nu a ajuns viitura maximă. Orban: „Ne-am pregătit pentru un nivel al apei de 9 metri”- wowbiz.ro


Luca a povestit intr-o postare ca nu si-a revenit inca 100% din trauma pe care a suferit-o in timpul atentatului.
„In fiecare loc public in care merg ma gandesc intotdeauna – nu esti in siguranta, oricine poate deschide focul in orice moment. Am aproape 24 de ani si imi rog mama sa vina la mine si sa ramana peste noapte pentru ca asta ma linisteste. Obisnuiam sa zambesc si sa rad tot timpul. Ma tem ca intr-o noapte, un glonte mi-a rapit toata fericirea pentru care am luptat atat”, a mai povestit Luca.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si