„Dintr-o precauţie exagerată, comisia independentă de monitorizare a datelor referitoare la siguranţă pentru studiul ACTIV-3 a recomandat o pauză în înrolare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Eli Lilly, Molly McCully. Aceasta a mai precizat și faptul că ” Eli Lilly susţine decizia comisiei independente, de a asigura cu precauţie siguranţa pacienţilor participanţi la studiu”.

Tratamentul companiei Regeneron Pharmaceuticals pe care președintele SUA, Donald Trump, l-a urmat și a reușit să ucidă coronavirusul din corp, este similar cu medicamentul Eli Lilly

Eli Lilly a solicitat deja autorităţilor americane de reglementare să aprobe terapia sa cu anticorpi LY-CoV555 pentru utilizarea în regim de urgenţă, după publicarea, în luna septembrie, a unui studiu care a arătat că a ajutat la reducerea perioadei de spitalizare şi a vizitelor la camerele de urgenţă a pacienţilor infectați cu Covid-19.

Vaccinul cu anticorpi este dezvoltat în colaborare cu compania canadiană de biotehnologie AbCellera. Acţiunile Eli Lilly au scăzut în timpul tranzacţiilor de marţi cu aproape 3%.

Mai multe companii au suspendat studiile făcute pentru vaccinurile cu anticorpi

În altă ordine de idei, Eli Lilly nu a fost singura firmă care și-a suspendat studiile, ci și Johnson & Johnson. Compania J & J le-a suspendat după ce un pacient a dezvoltat o boală „inexplicabilă”. De asemenea, Luna trecută, Oxford şi AstraZeneca au trecut prin acelaşi lucru.

Sursa: stiripesurse.ro

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Scenariul NATO pentru război cu Rusia în 2027. Care ar fi primele țări invadate de ruși- antena3.ro

Citeste si: Animalele care nu vor mai putea fi ucise. Fermele se vor închide. Angajații trebuie să își găsească alt loc de muncă- wowbiz.ro

 

 

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si