VIDEO Un profesor a fost bătut în curtea unei școli din Timișoara. Cinci persoane au fost implicate în scandal

Profesorul, elevul, părinții acestuia și o rudă s-au luat la bătaie în curtea unui școli din Timișoara.

A fost scandal în curtea Școlii Gimnaziale nr 15 din Timișoara, după ce un profesor de sport i-a atras atenția unui elev.

Copilul s-a plâns acasă de faptul că profesorul s-a luat de el pentru a fi atent la oră, astfel că părinții și o rudă au intervenit.

Citește și: VIDEO Percheziții la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov, într-un dosar de luare de mită. Ce spune DNA

De la școală, direct la Poliție 

Toți cinci, în curtea școlii, au pornit un scandal monstru, în care profesorul a fost bătut. Totul s-a întâmplat miercuri, pe 14 octombrie, la 12:22, atunci când s-a și sunat la numărul unic de urgență pentru a se cere intervenția polițiștilor.

În urma incidentului, profesorul de sport, elevul, părinții și ruda acestuia au ajuns pe mâna oamenilor legii, la Secția 3 de Poliție.

Din primele informații ale anchetei, părinții au intrat în curtea școlii profitând de pauza dintre ore, după ce copilul li s-a plâns de comportamentul profesorului față de el, au pornit o discuție cu bărbatul, după care s-a ajuns la o bătaie ca în ringul de box. Acum oamenii legii continua cercetările pentru a stabili faptelor comise și pedepsirea vinovaților.

Citește și: VIDEO Ei sunt tinerii morți în accidentul de pe DN67. Aveau doar 17 și 25 ani. Cum s-a petrecut tragedia care i-a băgat în mormânt

"Astăzi, 14 octombrie 2026, în jurul orei 12:22, polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la un conflict izbucnit la Școala Gimnazială nr. 15 din municipiul Timișoara. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă. Din primele verificări, a reieșit că incidentul ar fi avut loc între părinții unui elev și un profesor de educație fizică și sport, pe fondul nemulțumirii părinților cu privire la faptul că elevului i s-ar fi atras atenția asupra respectării regulilor de comportament în timpul orei.

Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun", se arată în comunicatul Poliţiei. 


Autor

Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.

Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri