Femeia are un look de invidiat la vârsta sa, așa că adeseori este confundată cu o persoană în floarea vârstei. Vedeta de 73 de ani care arată ca o adolescentă a făcut senzaţie de sărbători. Vera Wang continuă să uimească întreaga lume cu aparițiile sale.

Citește și: A încercat să lupte cu o femeie mai înaltă cu 25 de centimetri decât el și a pățit-o rău. Video viral

Chinezoaica își menține o formă de invidiat. Ea este fostă patinatoare, iar în prezent creatoare de modă. Nu-și arată vârsta deloc, iar urmăritorii săi sunt uluiți de felul în care se pozează.

Postările din perioada sărbătorilor i-a isterizat pe fani care au reacţionat imediat. Unele comentarii sunt senzaționale.

Vera Wang are fani de toate vârstele

Oameni din întreaga lume o apreciază pe femeie. „Eşti idolul meu! Te iubesc” „Te ador” sau „ Eşti regina mea preferată” sunt câteva dintre comentariile făcute de internauţi la postările vedetei. Mai mult, Vera Wang a postat şi o imagine rară alături de cele două fiice ale sale.

Vera este una dintre cele mai de succes femei din lume. Totuși, la vârsta de 40 de ani, ea nu se bucura de același succes ca și acum.

În prezent are 73 de ani, înfățișare de adolescentă şi o avere de peste 600 de milioane de dolari.

Citeste si: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul- catena.ro

Citeste si: Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce a publicat o fotografie provocatoare pe internet. Ce replică i-a dat lui Radu Bănică când a văzut reacția pe care a avut-o?- wowbiz.ro

Citește și: VIDEO- Povestea impresionantă a Loredanei, tânăra care a devenit șofer de TIR în Anglia. „Bărbaţii amuţesc atunci când văd cum conduc"

Ea a ajuns un celebru creator de modă, dar totul a pornit în momentul în care s-a măritat cu Arthur Becker. Atunci, ea nu a găsit rochia de mireasă pe care o dorea. I s-a părut incredibil faptul că a fost nevoită să alerge din colţ în colţ după o rochie de mireasă.

„Probabil că este o oportunitate reală în această zonă. Se poate face o afacere bănoasă”, a fost mesajul pe care tatăl creatoarei de modă l-a transmis când a văzut cât timp pierde pentru rochie. Şi ea nici un a stat pe gânduri.

Citește și: Irpin, cățelul rănit în războiul din Ucraina, a fost adoptat de o familie din Portugalia- FOTO

Citeste si: Ce spune Laurențiu Reghecampf despre timpul petrecut în familie și ce anume a conștientizat antrenorul. „Am fost prezent pentru copiii mei, dar nu am fost fizic.”- kfetele.ro

Citeste si: Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta la festival- radioimpuls.ro

La 40 de ani, viața ei a început. Fosta patinatoare a transmis într-un interviu acordat pentru cnbc.com, din fata care nu mai avea nicio speranţă, brusc ea se mărita la 40 de ani şi fonda propria companie. „A fost ceva sălbatic.

Mă pregăteam să devin şi mamă”.

„Eşti pururea tânără”, „ești minunată”, „prea mişto” sunt doar trei din comentariile lăsate de internauţi pe contul oficial de Instagram al vedetei de-a lungul ultimului an. „Cum să ai 73 de ani şi să arăţi aşa. OMG”, a mai spus un fan.

Citește și: Filme cu Diane Keaton pe care să le urmăriți. Actrița împlinește astăzi frumoasa vârstă de 77 de ani


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si