VIDEO | Ameninţările oribile ale lui Makaveli

VIDEO | Ameninţările oribile ale lui Makaveli

După ce cunoscutul vlogger „Colo” a fost încătușat pentru că a instigat la violență împotriva femeilor pe internet, un alt coleg de breaslă a dat de necaz. De această dată, vorbim de MAKAVELI, un vlogger condamnat la închisoare în trecut și urmărit acum de zeci de mii de tineri. Ultima ispravă a comis-o aseară, când a povestit cu lux de amănunte cum ar căsăpi în bătaie o femeie bătrână. Iar o timișoreancă îl acuză că ar amenința-o și pe ea. Revoltată, o tânără i-a făcut plângere la poliție. Atenție, sunt detalii care vă pot afecta emoțional.

„Credeți-mă că eu la asta nu m-aș fi uitat cât este de bătrână. I-aș da un pumn, să-mi bag BEEP!!!, ca la bărbați, și apoi arestați-mă, asta e viața. De parcă nu am mai fost la pșușcprie, nu știu cum e!”, spune vloggerul.

Mai bine de 20 de mii de tineri au fost aseară numai ochi și urechi la oripilantele amenințări pe care vloggerul care-și spune Makaveli și care în trecut a făcut închisoare, instigă, printre altele, la ură împotriva femeilor și la violențe.

Virgil Alexandru Zidaru, pe numele lui adevărat, le transmite celor care îl urmăresc, fără pic de remușcare, că vrea să găsească o pensionară de 75 de ani și pe fiul acesteia, plecat în Germania, ca să-i pună la punct pe amândoi.

Citeste si: VIDEO| Călin Doboş, prins când încerca să fugă din ţară

Și nu s-a oprit doar la vorbe, le-a cerut celor care îi urmăresc frecvent activitatea adresa femeii, ca să pună în aplicare diabolicul plan.

O timișoreancă spune că a căzut deja în plasa vloggerului și a făcut plângere la poliție. Au făcut o filmare împreună, după care individul i-ar fi cerut bani...

de acolo ar fi pornit un adevărat război cu șantaj și amenințări.

Individul nu pare să aibă vreo frică de autorități, iar un motiv ar fi unul singur: desele încarcerări de care s-a lovit de-a lungul vieții. De altfel, în vloguri a împărtășit experiența de după gratii.

Dar mai îngrijorător e că mulți dintre urmăritori, unii minori, îi apreciază actele de violență cu care se mândrește.

Mai mult, unii îl îndeamnă să acționeze ca în filme- să plătească alți indivizi care să îi ducă misiunea la bun sfârșit.

Citeste si: VIDEO| Vreme extremă: Inundaţii şi viscol turbat

Pe numele vloggerului au fost deschise de-a lungul anilor mai multe dosare penale pentru infracțiuni grave cum ar fi: loviri și alte violențe, port ilegal de obiecte periculoase și chiar trafic de droguri.

Din 2017 e liber. Acum a fost eliberat condiționat din închisoare.


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri