In articol:
- Care sunt primele lucruri pe care trebuie să le facem la prima lecție de echitație
- Poziția este extrem de importantă
- Câte tipuri de cai sunt și care este prețul unei ședințe de echitație
„Bună seara, doamnelor și domnilor! Sunt Claudia Constadiș, iar în această seară vă invit să vedem împreună cum decurge o lecție de echitație.
Care sunt primele lucruri pe care trebuie să le facem la prima lecție de echitație
Daniel Mitroi, antrenor de echitație, spune că prima dată trebuie să învățăm cum să pregătim un cal. Abia după acest pas începe lecția propriu-zisă.
Instructorul spune că începerea unei interacțiuni cu un cal poate începe și prin oferirea unei mici recompense, precum un morcov. Astfel, animalul înțelege că omul îi este un partener pe parcursul lecției de echitație.
Calul din material are vârsta de 24 de ani. Daniel Mitroi a spus că la această etate un astfel de animal este considerat experimentat, oferind ajutor instructorului în lucrul cu cei care sunt la început în echitație. Un cal de o asemenea vârstă este mai docil și cooperant.
Daniel Mitroi a explicat și modul în care trebuie să ne așezăm pe cal după ce l-am pregătit pe acesta pentru ora de echitație.
Poziția este extrem de importantă
Primul lucru care trebuie învățat este poziția corectă a persoanei atunci când este pe șa. Daniel Mitroi explică importanța unei poziții comode pentru călăreț în timpul orei de echitație. Urechea umărul, cotul, șezutul și călcâiul trebuie să formeze o linie dreaptă.
Primul pas învățat este trapul așezat. Astfel, cursanții învață cum să aibă o poziție corectă în șa, dezvoltându-se și echilibrul.
Daniel Mitroi spune că echitația dezvoltă musculatura întregului corp. Prin controlul calului, cursanții se folosesc de brațe, coapse și spate.
Câte tipuri de cai sunt și care este prețul unei ședințe de echitație
Ion Marin, administratorul acestei locații, a spus că are în jur de 75 de cai.
Acesta spune că are cai de agrement, cei de școală (adresați oamenilor care doresc să învețe echitația) și cai de concurs, care participă la competiții.
Ion Marin a afirmat că un copil cu aptitudini medii la echitație are nevoie de 10-15 lecții, în medie, pentru a-și controla calul la trap, iar după 20-30 poate încerca și galopul. Aproximativ după 2-3 ani poate să participe la competiții.
O lecție de călărie în această locație are un preț cuprins între 100 și 190 de lei