VIDEO Conac din Dolj, salvat cu bani puțini, dar cu mult suflet

Un conac vechi din comuna Vârvoru de Jos, județul Dolj, care a fost mistuit de un incendiu și lăsat în paragină, a fost readus la viață de un cuplu neobișnuit: Ionuț, pompier în Craiova, și Angela, profesoară.

Cei doi au cumpărat conacul în primăvara anului trecut și, deși nu dispun de fonduri nelimitate, au muncit din greu câteva luni pentru a transforma locul într-un punct gastronomic unic în județ.

Citește și: VIDEO Palatul Administrativ din Craiova, bijuteria restaurată care încântă târgul de Crăciun

Conacul, care în urmă cu un an era aproape distrus, păstrează doar crucea de pe clădire, restul parterului fiind afectat de incendiu.
„Ne-am speriat, nu putem să spunem, că nu am uitat la soțul meu, el la mine, am zis, uite, în ce ne-am băgat?”, povestesc cei doi.

Astăzi, oaspeții sunt întâmpinați cu bucate tradiționale preparate ca odinioară: pâine coaptă în cest, ciorbă gătită la ceaun, carne de porc de țară și alte gusturi simple, într-un cadru rustic, înconjurat de pomi, căpițe de fân și animale. Atmosfera este completată de muzică lăutărească, iar vizitatorii se simt ca acasă, departe de aglomerația orașului.

Citește și: VIDEO Construcție inedită la Iași. Casa prin care trece o stradă

Punctul gastronomic din Vârvoru de Jos este singurul de acest fel din județul Dolj, iar planurile celor doi proprietari includ organizarea de tabere pentru familii și copii, unde cei mici să învețe cum se trăiește la țară, păstrând astfel tradițiile și legătura cu natura.

În contextul unei hărți a punctelor gastronomice din România, se observă că în partea de sud a țării există încă puține astfel de locuri, ceea ce face inițiativa lui Ionuț și

Angela cu atât mai valoroasă pentru comunitate și pentru promovarea patrimoniului culinar și cultural local.

 


Îți Recomandăm Și...
Parteneri