Palatul Cotroceni s-a transformat zilele acestea într-o uriașă grădină botanică, oferind copiilor o experiență educativă unică fix în inima capitalei. Muzeul Național al Palatului Cotroceni organizează ateliere speciale pentru cei mici, cu vârste între 9 și 12 ani, care au ocazia să exploreze lumea plantelor și să descopere secretele grădinii regale.
Prin proiectul inedit „O călătorie prin grădina regală”, copiii participă la plimbări ghidate prin grădina palatului, învățând despre părțile plantelor – rădăcini, tulpini, frunze și flori – și despre importanța biodiversității. Activitățile sunt interactive și practice, micuții având ocazia să atingă plantele, să le recunoască și să-și creeze propriul ierbar.
Citește și: VIDEO Plantele aromatice din Buzău, la mare căutare
Copiii învață prin experimente și jocuri
Copiii sunt încurajați să observe diferențele dintre frunze, învățând că nu toate sunt la fel: unele sunt late și mari, altele subțiri și înguste, iar nervurile frunzelor se văd sub formă de linii paralele. Prin joacă și experimente, participanții dezvoltă o legătură mai profundă cu natura și înțeleg importanța grijii față de plante, învățând să nu le rupă și să le îngrijească.
Citește și: VIDEO „Ne bucurăm că am venit”. Atrași de spectacolul trandafirilor din Iași
Atelierele au o durată de aproximativ două ore și costă 30 de lei. Totuși, locurile sunt limitate, iar înscrierile se încheie la finalul acestei săptămâni. Organizatorii subliniază importanța revenirii copiilor la natură, mai ales într-o perioadă în care aceștia petrec tot mai puțin timp în aer liber.
Lucrez în presa scrisă și în televiune de la vârstă de 18 ani. Mereu am căutat să mă documentez și să mă perfecționez. Am studiat jurnalismul și am căutat să fiu mereu la curent cu noutățile în domeniu.
Iubesc să împărtășesc din experinta mea de jurnalist, să descopăr locuri și povești de viață inedite. Pasiunile mele sunt călătoriile, muzica și formarea profesională a altor persoane.