Așa arată așa-zisul permis de conducere pe care atacantul FCSB- Florinel Coman- l-a arătat agenților de poliție care l-au oprit pe autostrada Soarelui- după ce a gonit cu 165 de km la oră. Seamănă izbitor cu unul real- e semnat lângă fotografie și pare că a fost eliberat în aprilie 2019 de către autoritățile din Ucraina. De fapt- spun surse din poliție- e un fals grosolan.

În primul rând- dacă ar fi un document legal eliberat în străinătate- ar trebui să regăsim adresa din permisul de ședere în acea țară- nicidecum adresa fotbalistului de domiciliu- stabilit în Brăila. Iar permisele eliberate în Ucraina arată cu totul altfel!

Permisul lui Florinel Coman, de vânzare pe internet

Surse din rândul anchetatorilor spun că au făcut primele verificări și se pare că documentul intrat acum în posesia lor ar fi fost cumpărat de fotbalist la preț de chilipir de pe un site din Statele Unite ale Americii- specializat în astfel de falsuri. Concret- 40 de dolari costă un carton fără nicio valoare- dar care se poate procura extrem de simplu. Practic- costă 40 de dolari un an de valabilitate.

„Pe site se mentioneaza ca e asociatie nonguvernamentala, bagi poza, datele de identificare, le trimiti si primesti prin posta. Nici macar nu este emis de un stat, de o tara, este un plastic!”, spun polițiștii.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Mai există un site din Ucraina care vinde astfel de acte false- iar permisul prezentat aici seamănă perfect cu cel deținut de Florinel Coman. Aici- unul cu valabilitate de 10 ani- cum e cel al fotbalistului- costă- 165 de lei! Anchetatorii verifică acum cu exactitate de unde l-a luat. Potrivit unor surse din anturajul tânărului sportiv- Coman ar fi făcut școala de șoferi și în România- când a împlinit 18 ani- însă nu a reușit să ia examenul.

Apropiații spun că Florinel Coman va plăti dacă a greșit cu permisul fals de pe internet

„Probabil dacă a greșit o să plătească... trebuie să fie cineva lângă el!”, spune fostul antrenor.

Lângă el este iubita- o tânără pe care finanțatorul FCSB- Gigi Becali ar considera-o vinovată pentru decăderea celui considerat până odinioară unul dintre jucătorii de top ai României. Pe ea- paparazii Wowbiz.ro au suprins-o astăzi în timp ce ieșea de la sală- dar nu a vrut să comenteze tot scandalul. Florinel Coman nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere. Dacă va fi găsit vinovat în acest dosar penal deschis de polițiști- riscă o pedeapsă de 1 până la 5 ani de închisoare.

 

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si