Lumea IT se schimbă atât de rapid, încât, în fiecare an apar meserii noi. Folosirea imprimantelor 3D, de pildă, a devenit o adevărată știință care e stăpânită mai ales de cei care exersează zi de zi. Iar construirea realității virtuale cade în sarcina altor profesioniști. Îi cunoaștem pe o parte dintre ei în materialul următor.
Lumea IT este plină de schimbări, și, de aceea, devine din ce în ce mai inovatoare.
Imprimantele 3D- secretele funcționării și afacerilor prospere
Călin are în Timișoara o afacere construită cu trudă în ultimii 8 ani. A adunat 200 de imprimante 3 D. Prețurile lor sunt cuprinse între 60 și 15 mii de euro, dar fac toți banii.
Imprimarea rapidă este utilă inclusiv când vine vorba de prototipuri care trebuie testate în mod repetat.
Realitatea virtuală pare o tehnologie SF? De fapt, e la îndemâna oricui are o pereche de ochelari speciali.
Citește și: O polițistă de penitenciar, acuzată de relații amoroase cu un deținut
Dragoș Silion, VR/AR developer spune că: „Am ajuns la o companie din Iași și mi-au prezentat foarte multe device-uri și mi-au zis că există domeniul ăsta, pentru mine era ca un fel de magie neagră când mi-am pus casca aia pe cap și vedeam veverițe care alergau prin cameră și săreau pe canapele. Deci cam atunci am auzit prima oară”.
Citește și: O nouă zi liberă pentru români. În ce zi ar putea primi liber plătit de la angajator?
Schimbările în domeniul IT- dorință de cunoaștere
De aproape șapte ani, Dragoș este VR developer. Mai simplu spus, este cel care construiește universurile virtuale atât de căutate. Este din Iași, însă, colaboratorii săi sunt din America, Arabia Saudită sau vestul Europei.
Citește și: VIDEO- Bunicii care au grijă de nepoți ar putea să primească o indemnizație de 1500 de lei de la stat
În Iași, de exemplu, în unul dintre polii IT de la noi din țară, sunt mai puțin de 10 profesioniști în acest domeniu.
În ultimul an au fost înregistrate oficial mai multe meserii: tehnician imprimare 3D, artist multimedia sau anlist testare software. În schimb, au dispărut altele. Nu mai sunt recunoscute de legislație meserii precum telexist, inspector telegrame, șef vagon poștal sau confecționer tuburi cinescop.
Citește și: 4 sfaturi pentru a fi elegantă la locul de muncă, dacă lucrezi ca asistentă