VIDEO Panică la bordul unui avion care zbura spre Israel. Piloții s-au luat la bătaie, după ce unul dintre ei a încercat să deturneze aeronava
VIDEO Panică la bordul unui avion care zbura spre Israel. Piloții s-au luat la bătaie, după ce unul dintre ei a încercat să deturneze aeronava
Incidentul a avut loc într-un avion de pasageri al companiei FlyDubai, în timpul zborului FZ1073 între Dubai și Tel Aviv.
Aeronava a aterizat de urgență miercuri dimineață în Arabia Saudită, după ce piloții au avut o altercație în timpul zborului. Potrivit The Jerusalem Post, s-a deeclanțat o alarmă de deturnare, 7500. Inițial avionul a transmis codul de urgență 7700, indicînd o problemă generală, dar acesta a fost urmat de codul folosit în cazul unei posibile deturnări. În acel moment, la bordul aeronavei se aflau peste 100 de pasageri israelieni.
Semnalul a fost ulterior schimbat la codul inițial, cel de urgență generală. Forțele Aeriene Israeliene au ridicat avioane de luptă de la sol în timpul incidentului, iar spațiul aerian israelian a fost închis temporar, autoritățile israeliene fiind în alertă maximă.
„Incidentul este sub control, iar toate măsurile sunt luate pentru a asigura revenirea în siguranță a pasagerilor israelieni”, a declarat biroul premierului Benjamin Netanyahu, care a convocat o reuniune de urgență cu mai mulți oficiali din domeniul apărării.
Aeronava a aterizat până la urmă pe Aeroportul Prince Sultan bin Abdulaziz din Tabuk, în Arabia Saudită. Totul a plecat de la o altercație care a avut loc între piloți pe timpul zborului. O anchetă a fost deschisă în acest caz.
„Flydubai poate confirma că zborul FZ1073, care opera pe ruta Dubai International (DXB)- Aeroportul Ben-Gurion (TLV), a întâmpinat un incident pe 30 septembrie în timpul călătoriei. Aeronava a aterizat în siguranță la Tabuk (TUU), iar toți pasagerii sunt în siguranță și luați în evidență. Siguranța și bunăstarea pasagerilor și echipajului nostru rămân priorități maxime. Echipele noastre colaborează strâns cu autoritățile relevante. Vor fi furnizate actualizări suplimentare odată cu confirmarea detaliilor”, a transmis compania aeriană FlyDubai.
Compania a precizat că trimite un alt avion în Arabia Saudită pentru a prelua pasagerii și pentru a asigura transportul lor la Tel Aviv.
Citește și: VIDEO Momentul în care o dronă s-a prăbușit în Republica Moldova. Aparatul a explodat
Potrivit Times of Israel, copilotul, un cetățean omanez, este cercetat de către autoritățile saudite după ce a încercat să îl înjunghie pe comandantul aeronavei, un cetățean emiratez. În acest moment sunt luate în calcul mai multe ipoteze care puteau duce la un astfel de incident, inclusiv un episod de natură psihică, care nu ar fi avut motivație naționalistă.
În urma tentativei de deturnare de la bordul aeronavei, în mediul online au apărut forografii în care unul dintre pasageri apare cu un tricou pătat de sânge.
Passengers are waiting in Saudi Arabia for a replacement aircraft. Some have blood-stained shirts. Source: N12 https://t.co/VnMBJfO0GX
— Clash Report (@clashreport) September 30, 2026
Un alt material care a fost publicat de presa israeliană arată pasagerii care se bucură în momentul în care avionul a aterizat în Arabia Saudită. Oamenii au apluadat când aeronava s-a apropiat de pistă, după clipele extrem de tensionate din timpul zborului.
״עוד אבינו חי״: הנוסעים במטוס ברגעי הנחיתה https://t.co/wALLq5AluW
— ישראל היום (@IsraelHayomHeb) September 30, 2026