Vești proaste pentru șoferii din România care folosesc aplicații de navigație precum Waze.
O decizie recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene oferă statelor membre posibilitatea de a limita sau chiar interzice afișarea locațiilor în care sunt amplasate radare de viteză sau filtre ale poliției. Această măsură ar putea afecta o funcție importantă a aplicațiilor folosite de milioane de șoferi, care îi avertizează în timp real despre prezența poliției pe traseu.
Hotărârea permite fiecărui stat membru să decidă dacă blochează sau nu afișarea acestor informații în aplicațiile de navigație.
Experții în siguranța rutieră susțin că această funcționalitate ar trebui eliminată de mult timp din platformele de navigație. Ei argumentează că avertismentele despre radare sau filtre pot încuraja un comportament agresiv sau iresponsabil la volan, deoarece șoferii pot încerca să „fenteze” controalele, reducând viteza doar temporar în apropierea acestora.
Chiar și dezvoltatorii aplicațiilor precum Waze sunt de acord cu această modificare, recunoscând că există deja indicatoare rutiere care semnalizează zonele monitorizate cu aparate de măsurare a vitezei. Totuși, există temeri că utilizatorii vor găsi metode alternative de a semnala prezența radarelor, folosind coduri sau simboluri criptice (de exemplu, „pisici” în loc de „radar”), ceea ce ar putea diminua eficiența noii reglementări.
Deși decizia oferă cadrul legal pentru astfel de restricții, implementarea lor în România necesită un proces legislativ complex. Pentru ca această modificare să intre în vigoare, trebuie inițiată o lege care să fie adoptată de Parlament și promulgată de președintele țării. Până atunci, șoferii vor continua să beneficieze de avertismentele oferite de aplicațiile de navigație.