Zeci de parlamentari de la PSD, în frunte cu liderul partidului, Marcel Ciolacu, au inițiat un proiect de lege care prevede ca zilele de 6 și 7 ianuarie, respectiv sărbătorile de Bobotează și Sf. Ioan Botezătorul, să fie libere, potrivit site-ului Senatului.

Citeste si: Este 8 septembrie 2022 zi liberă de la stat? Se sărbătoreşte Sf. Maria Mică

Propunerea legislativă a fost depusă în această săptămână la Senat.

Inițiatorii proiectului susțin că, potrivit datelor oficiale, peste 16,3 milioane de români sunt creştini ortodocşi, ceea ce reprezintă 86,45% din populaţia totală declarată a ţării.

Propunere PSD: 6 și 7 ianuarie, sărbători legale

Printre argumentele PSD pentru noile zilele libere din calendar, se precizează că Sfinţirea cea Mare a apei sau Agheasmă Mare este "o rânduială liturgică săvârşită doar de Bobotează".  

”Pentru creştinii ortodocşi, Praznicul Botezului Domnului sărbătorit anual pe data de 6 ianuarie este sărbătorit şi de către credincioşii romano-catolici, grecocatolici şi penticostali, care, potrivit aceluiaşi recensământ, însumează 7,34% din populaţia României", spun inițiatorii proiectului de lege.

Sărbătoarea Botezului Domnului (Epifania) sau Bobotează, aşa cum mai este numită în termeni populari, este unică şi prin aceea că, în această zi, cea mai mare parte a credincioşilor ortodocşi sunt prezenţi la biserică pentru a primi Agheasmă Mare; în tradiţia ortodoxă”, se arată în expunerea de motive.

Parlamentarii PSD mai arată că, strâns legată de sărbătoarea Botezului Domnului, este sărbătoarea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, în 7 ianuarie.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Oamenii dintr-un sat au fost șocați când au văzut că un munte de gunoaie le bloca singurul drum de acces în localitate- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

”Pentru creştinii ortodocşi care utilizează calendarul neîndreptat (zis de stil vechi), ziua de 7 ianuarie este importantă pentru că, la această dată, este prăznuită Naşterea Domnului. În acest context, dată fiind importanţa religioasă a zilei de 7 ianuarie, considerăm necesară şi declararea acesteia ca sărbătoare legală în care nu se lucrează", spune în documentul depus la Senat.

Câte zile libere mai au românii în 2022

În 2022, salariații români au dreptul la 15 zile libere, adică sărbătorile legale, conform Codului Muncii. În alte state europene, angajații nu sunt chiar atât de norocoși. În Spania, sunt 12 libere legale anul viitor, în timp ce în Germania doar nouă.

-1 şi 2 ianuarie (prima şi a doua zi de Anul Nou)- sâmbătă şi duminică;

-24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române)- luni;

-22 aprilie (Vinerea Mare)

-24 şi 25 aprilie (Paştele ortodox)- duminică şi luni;

-1 mai (Ziua Muncii)- duminică;

-1 iunie (Ziua Copilului)- miercuri:

Citeste si: Ce trebuie să facă angajații de la privat pentru a intra în posesia voucherelor de vacanță în 2025? Este vorba de o valoarea maximă de 24.300 de lei- kfetele.ro

Citeste si: Anunțul care zguduie folclorul românesc. O cântăreță celebră părăseşte lumea muzicală pentru totdeauna: "După o lungă şi grea suferinţă a plecat să cânte în ceruri"- radioimpuls.ro

Citeste si: Concedieri masive în România. Ce companii au anunțat disponibilizări în următoarea perioadă: Mii de angajați rămân fără loc de muncă- antena3.ro

-12 şi 13 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii)- duminică şi luni;

-15 august (Adormirea Maicii Domnului)- luni;

-30 noiembrie (Sfântul Andrei)- miercuri;

-1 decembrie (Ziua Naţională a României)- joi;

-25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun)- duminică şi luni.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si