Accident feroviar în Spania. MAE, primele informații despre victimele tragediei. Mesaje de condoleanțe de la Palatul Cotroceni și Palatul Victoria

Bilanțul victimelor din tragedia feroviară de miercuri din Toledo, Spania, crește de la o oră la alta. Ministerul Afacerilor Externe de la București a tramsmis un comunicat de presă cu scurt timp în urmă, în contextul îngrijorărilor legate de prezența unor români în cele două trenuri care s-au ciocnit.

Cel puțin 50 de persoane au murit și zeci de persoane au fost rănite în urma unei coliziuni între un tren de mare viteză Renfe AVE și un tren Iryo în apropiere de Urda, în Toledo, potrivit agenției de Protecție Civilă.

UPDATE. Președintele României: "România este solidară cu Spania"

Președintele Nicușor Dan a transmis, miercuri, că este profund întristat de tragicul accident feroviar produs în Spania, menționând că România este solidară cu Spania și cu poporul spaniol în aceste momente dificile.

Citește și: Tragedie feroviară în Spania! Cel puțin 46 de morți după ce un tren de mare viteză a lovit din spate un alt tren. Zeci de persoane sunt rănite

"Sunt profund întristat să aflu despre tragicul accident feroviar produs astăzi în Spania. Gândurile mele se îndreaptă către numeroasele persoane care și-au pierdut viața și către familiile acestora.

Le doresc tuturor celor răniți o recuperare rapidă. România este solidară cu Spania și cu poporul spaniol în aceste momente dificile",
a transmis președintele pe platforma X.

UPDATE. Premierul Luca Niculescu, despre ajutorul acordat cetățenilor români

Premierul Luca Niculescu a transmis, miercuri, Guvernului Spaniei și poporului spaniol compasiunea și solidaritatea Guvernului României în urma tragicului accident feroviar.

Potrivit premierului, Ambasada României la Madrid și consulatele sunt gata să acorde asistență consulară cetățenilor români.

"Transmit Guvernului Spaniei și poporului spaniol compasiunea și solidaritatea Guvernului României. Sincere condoleanțe familiilor greu încercate! Recuperare grabnică celor răniți", a scris Niculescu pe Facebook.

Premierul României a menționat că este în permanență în legătură cu autoritățile spaniole.

"Suntem în permanentă legătură cu autoritățile spaniole, prin intermediul colegilor din Ministerul Afacerilor Externe, și suntem pregătiți să oferim sprijin.
Ambasada României la Madrid și consulatele noastre sunt gata să acorde asistență consulară cetățenilor români",
a adăugat premierul.

Conform publicației La Tribuna, accidentul a avut loc în jurul orei locale 8:54 dimineața, pe linia de mare viteză Madrid-Sevilia.

Mai multe vagoane au deraiat, iar unele au căzut pe un terasament. Un contingent mare de pompieri, paramedici, ofițeri ai Gărzii Civile și personal al Protecției Civile lucrează la fața locului. 

Anunțul MAE de ultim moment

Ministerul Afacerilor Externe a precizat, în legătură cu accidentul feroviar din Toledo, Spania, că, până la acest moment, Consulatul României de la Ciudad Real nu a primit solicitări de asistență consulară.

Conform MAE, în prezent se desfășoară încă operațiunile de acordare a primului ajutor și salvare.

Toledo este una din regiunile spaniole cu o importantă comunitate de români.

Comunicatul integral al MAE

"În urma accidentului feroviar grav din Provincia Toledo din Spania, Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Consulatului României la Ciudad Real, a făcut demersuri pe lângă autoritățile locale spaniole cu privire la obținerea de informații oficiale referitoare la cetățenia și identitatea persoanelor decedate și rănite.

Potrivit informațiilor comunicate de autoritățile spaniole, în prezent se desfășoară încă operațiunile de acordare a primului ajutor și salvare.

Până la acest moment, Consulatul României de la Ciudad Real nu a primit solicitări de asistență consulară.

Echipele diplomatice și consulare ale României în Spania sunt pregătite să acorde asistență consulară și sunt în dialog cu autoritățile locale, urmând să revenim cu informații actualizate.”

Până la această oră, autoritățile și presa din Spania nu au publicat o listă cu naționalitățile victimelor.

Imagini înfiorătoare de la fața locului au apărut în ultimele ore pe rețelele sociale:

Guvernul din Castilla-La Mancha și-a activat Planul de Urgență Teritorial și a solicitat desfășurarea Unității Militare de Urgență (UME).


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri