Avertisment pentru o categorie de pensionari. Documentul pe care trebuie să îl trimită până la 30 septembrie. Plata pensiei poate fi suspendată dacă nu îndeplinesc obligația
Pensionarii români care trăiesc în străinătate și încasează pensii plătite de sistemul public din România trebuie să transmită un document până la finalul lunii septembrie.
Pensionarii români care locuiesc în afara țării, care primesc drepturi de pensie din România, trebuie sî transmită un document prin care confirmă că sunt în viață.
Certificatul trebuie trimis până la data de 30 septembrie 2026, altfel plata pensiei poate fi suspendată începând din luna următoare. Obligația este prevăzută de Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, fiind aplicată beneficiarilor nerezidenți.
Certificatul trebuie transmis din proprie inițiativă, fără să fie necesară o solicitare individuală din partea casei de pensii, precizează Casa Națională de Pensii Publice. E important de precizat că verificarea beneficiarilor nerezidenți se face semestrial, prima perioadă fiind ianuarie – 31 martie, iar a doua în intervalul 1 iulie – 30 septembrie.
Casa Națională de Pensii precizează că acest certificat este folosit exclusiv în cazul pensionarilor nerezidenți care încasează pensia în conturi bancare din România sau din străinătate și care nu au desemnat un mandatar prin procură specială care are obligația de a informa casele de pensii române despre modificările care au loc cu privire la situația beneficiarului.
Precizăm că nu este suficient ca cetificatul de viață să fie completat și semnat de pensionar.
Documentul trebuie să fie semnat în fața unei autorități legale din statul de domiciliu sau de ședere permanentă, fiind necesare ca autoritatea în cauză să confirme acest lucru.„Certificarea poate fi făcută, în funcție de situație, de instituții de pensii sau de securitate socială, autorități administrative locale, misiuni diplomatice și oficii consulare. Sunt acceptați, de asemenea, notarii publici, avocații, consilierii juridici și medicii de familie din statul de domiciliu sau de reședință”,
potrivit CNPP.În unele state, certificarea se poate realiza și prin asociații de români cu personalitate juridică sau prin organisme cu care CNPP are protocoale de colaborare. Actualul model al certificatului de viață a fost aprobat prin Ordinul președintelui CNPP nr. 874/26 iunie 2024, iar CNPP pune la dispoziție formulare bilingve în mai multe variante, precum română-engleză, română-germană, română-italiană, română-franceză și română-spaniolă.
După ce este completat și certificat, documentul se trimite casei teritoriale de pensii în evidența căreia se află beneficiarul prin poștă, fax sau e-mail.
Aminrim că plata drepturilor de pensie se suspendă începând cu luna următoare expirării termenului în cazul în care beneficiarul pensiei nu transmite certificatul de viață în termenul stabilit. Procedura de suspendare nu presupune pierderea definitivă a pensiei, plata acesteia fiind reluată după transmiterea certificatului de viață, de la data suspendării, cu respectarea termenului general de prescripție.