Cadrele medicale de la Maternitatea din Botoșani vor participa, începând cu luna septembrie, la cursuri de pregătire profesională. Anunțul a fost în ședința Consiliului Județean (CJ) Botoșani, de președintele Doina Federovici.
Cursurile vor fi susținute de Asociația Moașelor Independente. Aceasta, în parteneriat cu UNICEF România, a pus bazele rețelei „Grijă de Mamă”.
Citește și: Maternitatea Spitalului „Mavromati” din Botoșani se va moderniza. Anunțul făcut de Consiliul Județean
Cadrele medicale din Botoșani vor merge la cursuri de pregătire
„Aceste cursuri pentru medici, moaşe, asistenţi medicali, infirmieri şi îngrijitori vizează aplicarea corectă a protocoalelor de îngrijire a pacientelor din Maternitate, acordarea de îngrijiri centrate pe femei şi dezvoltarea empatiei şi a spiritului de echipă în rândul personalului medical. De asemenea, se va pune un accent mare pe drepturile pacienţilor şi în special al femeii care naşte",
a afirmat spus președintele CJ, Doina Federovici, potrivit Agerpres.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Doina Federovici a mai menționat că Asociația Moașelor Independente și-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu Spitalul Județean de Urgență Mavromati pentru realizarea protocoalelor medicale, pentru situațiile unde ele nu există.
Val de pregătiri pentru cadrele medicale de la Maternitatea Botoșani, după moartea Alexandrei
Cursurile adresate personalului medical din secțiile de obstretică-ginecologie au loc după ce o tânără mamă a murit din cauza nepăsării medicilor.
Alexandra Ivanov s-a stins la vârsta de 25 de ani, în dimineața zilei de 18 august. Ea a fost internată la Maternitatea din Botoșani și era în luna a treia. Tânăra a ajuns la spital de urgență după ce a acuzat dureri puternice și hemoragie.
Aceasta a fost supusă unor analize și ulterior perfuzată, iar apoi cadrele medicale au ignorat-o toată noaptea. În urma neglijenței, Alexandra s-a stins după ce starea sa de sănătate s-a înrăutățit destul de mult.
Citește și: VIDEO- Medicii de gardă, audiați cu orele. "Trebuie să mori ca să să facă dreptate"
Timp de 7 ore, Alexandra nu a beneficiat de îngrijiri medicale, timp în care tânăra a implorat ajutorul medicilor și le-a spus membrilor familiei sale cât de rău se simte.