Cauza accidentului din Botoșani, unde o mamă a murit. Soțul său, care conducea triciclul, era sub influența alcoolului

Cauza accidentului din Botoșani, unde o mamă a murit

(Sursa foto: Știrile Kanal D)

O femeie de 48 de ani, mamă a unui băiețel de 7 ani, a murit într-un accident în localitatea Avrămeni, din județul Botoșani.

Femeia de 48 de ani se afla cu soțul său, un bărbat de 54 de ani, și fiul lor, în vârstă de doar 7 ani, pe un triciclu. Vehiculul era condus de bărbat. La un moment dat, într-o curbă, bărbatul a pierdut controlul și s-a răsturnat pe carosabil, în localitatea Avrămeni, din județul Botoșani. 

La fața locului au intervenit mai multe echipaje. Din păcate, pentru femeie era prea târziu.
În ciuda eforturilor cadrelor medicale de a o salva, victima a fost declarată decedată. Soțul și fiul acesteia au supraviețuit impactului și au fost transportați la spital. Conform botosaninews.ro, minorul a suferit un traumatism cranio cerebral (plăgi scalp fronto-parietal dreapta), un traumatism cranio facial și o contuzie toraco-abdominală. 

Citește și: Ies la iveală noi detalii despre moartea Loredanei, românca găsită fără suflare în casa din Dublin. Vecinii fac dezvăluiri șocante: “A fugit țipând” Ce s-ar fi întâmplat înainte să fie ucisă

Bărbatul care conducea triciclul era sub influența alcoolului

La câteva zile de la accident, autoritățile au descoperit că bărbatul se afla sub influența alcoolului când a condus triciclul. El a fost supus testării cu aparatul alcoolscopic, rezultatul fiind de 0.46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Autoritățile continuă ancheta pentru implementarea măsurilor care se impun în cazul accidentului. 


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri