Prima ediție a matinalului “Dimineața cu noi” a debutat în forță, Busucu, George Tănase, Viviana Sposub și Patrizia Paglieri au făcut atmosfera de zile mari în platoul celui mai fresh show al momentului! Au ras cu poftă, au dansat, și-au primit invitații cu buna-dispoziție și nu au ratat bucatele delicioase preparate de Patrizia special pentru această prima ediție a emisiunii. Imediat după ce au ieșit din diect, prezentatorii emisiunii au fost aplaudați la scenă deschisă de colegii de platou, de întreaga echipa de producție. Tortul special pregătit pentru aceste momente a fost și el în centrul atenției, un răsfăț dulce, binemeritat de energica echipă a matinalului.
“Când a început numărătoarea inversă, în cască, tremuram tot”
Prezentatorii “Dimineața cu noi” au oferit, la cald, imediat după încheierea primei ediții a emisiunii, câteva impresii care ii vor urmări multă vreme de aici încolo. În cazul lui George Tănase, emoțiile au fost la apogeu pentru că aceasta a fost și prima lui emisie în direct.
“Foarte multe emoții am avut, când a început numărătoarea inversă, în cască, tremuram tot. Dar când am intrat în direct, m-am relaxat. Mi-a plăcut foarte mult, m-am simțit extraordinar alături de colegii mei!”, a spus George Tănase.
“A fost genial, totul a ieșit foarte bine; am râs, ne-am distrat, am dansat, am cântat”, a adăugat Viviana Sposub.
Citeste si: Maurice Munteanu, invitat duminică la “40 de întrebări cu Denise Rifai”
“Ne vom relaxa și mai mult de aici înainte, iar emoțiile pe care și eu le-am simțit din plin sunt firești și chiar ne ajută. În momentul în care vezi echipa și oamenii din spatele camerelor zâmbind, înseamnă că rezultatul este cel bun. Ce mai așteptăm acum este ca oamenii să se uite la noi în continuare, să ne fie alături și să ne susțină”, a adăugat Bursucu.
Patrizia Paglieri și-a răsfățat colegii cu mușchiuleț de porc în crustă de fistic și piper verde
Chef Patrizia Paglieri și-a delectat colegii de platou cu un preparat delicios, pe care l-au gustat imediat după ce au ieșit din filmare.
“Am gătit un mușchiuleț de porc în crustă de fistic și piper verde, cu cartofi gratinați și ceapă caramelizată.
Nu pierdeţi, de luni pâna vineri, “Dimineaţa cu noi”, de la ora 8:00 matinalul care ne face ziua mai frumoasă, prezentat de un trio plin de energie şi umor: Bursucu, Viviana Sposub şi George Tănase.
Citeste si: MAREA PREMIERA “Dimineaţa cu noi”, astazi, la 8:00, la Kanal D!
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.