Ce variante are „tabăra anti-Bolojan” din PNL. „Sunt două posibilități”, avertizează liderul liberalilor

Ce variante are „tabăra anti-Bolojan” din PNL. „Sunt două posibilități”, avertizează liderul liberalilor

(Sursa foto: Facebook Ilie Bolojan)

Ilie Bolojan le transmite liberalilor care nu îl susțin că au două opțiuni în acest moment.

Premierul interimar spune că cei care se află în „tabăra anti-Bolojan” pot fie să respecte deciziile luate de majoritatea liberalilor, fie să părăsească formațiunea politică.

Liderul partidului susține că membrii trebuie să accepte hotărârile colective indiferent dacă sunt sau nu pe placul lor.

Citește și: UPDATE Miniştrii propuşi în Guvernul Niculescu, audiați luni şi marţi în comisiile de specialitate: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”. Ilie Bolojan a semnat acordul cu premierul desemnat: „Se va putea baza pe PNL o scurtă perioadă de timp”

Bolojan subliniază faptul că, într-o formațiune politică, toți cei care fac parte din aceasta trebuie să țină cont de hotărârile adoptate de majoritate, iar în acest context a precizat faptul că, în 30 de ani de când face parte din PNL, a fost de mai multe ori în situația de a nu fi de acord cu deciziile partidului.

„Sunt două posibilități principiale pentru oricine este într-un partid.

Una este să respecte o decizie a majorității chiar dacă nu este de acord cu ea. Și eu am fost de multe ori în astfel de situații când PNL, de-a lungul celor peste 30 de ani de când sunt membru, a luat decizii care cu care n-am fost de acord. Am votat de multe ori împotriva deciziilor partidului, dar asta este situația.

Dacă aceste decizii sunt incompatibile cu valorile tale sau dacă ai alte dependențe, pleci din partidul respectiv și îți faci altă activitate.

Aici e o problemă pur și simplu de o anumită coerență, de respectul față de colegi și de respectarea unei direcții pe care o majoritate o stabilește. Și nu e vorba de altceva”, a spus Ilie Bolojan la Digi24.

Citește și: Își dorește Ilie Bolojan să devină președintele României? Ce spune premierul interimar despre posibilitatea de a candida la alegerile prezidențiale


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri