Trebuie să recunoaștem că pe mulți dintre noi, această parte de lume, cu misterul ei de odinioară, ne-a făcut să visăm cu ochii deschiși. Deși acum farmecul acestui colț de mapamond a mai dispărut, unele lucruri au rămas, ba mai mult, au ajuns și pe meleagurile noastre, gata să ne încânte simțurile. Acestea sunt minunatele parfumuri arăbești.

Ce caracteristici au aceste miresme

Cu toții folosim sau ar trebui să folosim parfumuri care să ne învăluie corpul cu mirosuri deosebite, În ziua de azi, avem acces nelimitat la tot ce înseamnă oferta în această nișă.

Acest lucru se întâmplă și datorită internetului care reușește să interconecteze întreg mapamondul, aducând mai aproape de noi produsele dorite. Comerțul s-a extins, multiculturalismul e ceva normal așa că odată cu acestea au întrepătruns în lumea noastră, occidentala, inclusiv lucruri pe care alte popoare le folosesc. Este și cazul parfumurilor arăbești care se deosebesc de tot ceea ceai cunoscut până acum. Mirosurile lor sunt mult mai intense, mai bogate din punct de vedere olfactiv. Dacă nu ai mirosit niciodată un asemenea parfum, îți garantăm că îți vei da seama imediat că nu este unul cu care ai fost obișnuit/ă până acum. Mai mult, ele sunt mai uleioase decât restul parfumului, având o concentrație mai mare. Deși sunt deosebit, prețurile lor sunt mult mai mici, putând fi achiziționate ușor de la https://www.simplestore.ro/. Sunt disponibile sub formă de apă de toaletă, apă de parfum, dar și parfum pur, deosebit de intens.

Ingredientul principal

Față de multe alte parfumuri, cele arăbești au cam toate la bază un element: uleiul de oud. Este cunoscut și ca agarwood sau “lichior de lemn”. Deși, cum spuneam, aceste parfumuri nu sunt foarte scumpe, lucru pe care îl poți vedea pe site-ul magazinului simplestore.ro, oud-ul este un ingredient extrem de costisitor, considerat foarte prețios. Pentru lumea arabă, oud-ul este simbolul luxului, bogăției, opulenței.

Povestea acestui ingredient este fascinată. Provine din Asia de Sud, copacul Aquilaria fiind cel care este sursa acestui element esențial pentru aromele orientale. Pentru a obține ingredientul, lemnul acestui copac trebuie să fie infectat cu o ciupercă specifică. Doar așa se obține oud-ul. Mirosul este unul inconfundabil. Deși lemnos, vei simți și o notă dulce, condimentată. Îți va aduce aminte de piele, dar și de flori sau mirodenii. Este, cu adevărat, un element deosebit, pe care îl întâlnești în mai toate parfumurile arăbești. Pentru că producția acestuia este foarte complicată, necesitând timp, costurile sunt destul de ridicate.

Alte lucruri interesante despre parfumurile arăbești

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Ingredientul prezentat în paragraful anterior, oud-ul, este adesea combinat cu arome fructate de zmeură, cireșe, sau florale precum iasomie sau vanilie. Partea interesantă este că însăși distilarea parfumurilor a luat naștere în aceste locuri, încă din perioada medievală. Așa că este un lucru normal ca cele mai bune parfumuri să provină din lumea arabă.

De ce le adorăm?

Au apărut în viața noastră ca ceva neobișnuit, mai ales față de ceea ce eram noi obișnuiți până în urmă cu câțiva ani.

Aromele parfumurilor arăbești ne fascinează pentru intensitatea pe care o răspândesc în jurul nostru. Este interesant de remarcat că brandurile pe care le găsești și pe simplestore.ro sunt dedicate bărbaților, femeilor, însă multe dintre ele pot fi considerate în același timp unisex. Având toate la bază oud, așa cum am specificat mai sus, regăsim așadar un punct comun. De multe ori, deși unul din parfumuri este masculin, vei vedea că există femei care nu au nicio problemă în a-l folosi datorită miresmei pe care o lasă pe piele, care este extrem de plăcută. Și dacă dorești să știi, chiar legendara regină Sheba s-a îndrăgostit de mirosul oud-ului, cerând să îi fie făcute cadou bucăți din acest lemn. Le mai adoram și pentru faptul că, deși sunt extrem de bune, persistente, intense, acestea nu se regăsesc la prețuri piperate. Dacă vei intră pe simplestore.ro, vei găsi astfel de parfumuri, așa cum ziceam, pentru orice buget.

Un dar excepțional

Pentru că tot se apropie Crăciunul, putem spune că avem toate motivele să îți recomandăm parfumurile arăbești. Le poți oferi cuiva cadou, pentru că suntem convinși că persoană respectivă va fi încântată. Nu ai cum să dai greș cu un asemenea parfum pentru că oricine a încercat măcar unul s-a îndrăgostit iremediabil. Pentru o femeie, îți putem recomanda, de la simplestore.ro, parfumul Ajmal Aristocrat Woman. Acesta, pe lângă nota de lemn de oud, mai are și alte note minunate în compoziție precum pepene verde, lime, bergamotă. Putem spune că este un parfum dulce fructat, creat de casa Ajmal, o casă cu tradiție în Emiratele Arabe Unite. Pentru un domn, la simplestore.ro, există aceeași variantă masculină. Citricele, moscul, ambra se întrepătrund într-un dans deosebit al aromelor cu oud-ul prețios. Desigur, vei găsi pe site o mulțime de parfumuri din care să alegi. Te sfătuim să citești bine ingredientele pentru a alege exact ceea ce îi place persoanei respective. Trebuie să menționăm și faptul că sticlele parfumurilor arăbești au un design deosebit. Multe dintre ele îți lasă impresia că sunt adevărate bijuterii, deoarece regăsim frumoasele detalii prezente în obiectele meșteșugarilor ce provin din orient, care te fac să te îndrăgostești iremediabil.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si