Elevul rănit și el de colegul său nu a avut nevoie să fie internat.
Anchetă pentru a afla cum au ajuns imaginile groazei publice
După atacul armat de luni, pus în scenă de elevul de 13 ani, poliția a demarat o anchetă prin care să afle cum au ajuns imaginile surprinse în școală, de camerele video, publice și cine se face vinovat de scurgerea informațiilor pe rețelele sociale.
Astfel, Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a deschis acum un dosar penal pentru divulgarea de date nepublice.
„Urmează să facem verificări în cadrul procesual pentru a stabili modalitatea de ajungere a acestor imagini. Este un fapt regretabil. Este un eveniment cu un impact mediatic și cu o plină încărcătură emoțională, nu trebuia să se ajungă la această situație sub nicio formă”, a declarat comisarul-șef Claudiu Jurcan.
Starea profesoarei este stabilă
Profesoara de 28 de ani, atacată cu un cuțit de un elev în vârstă de 13 ani, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița se află în stare stabilă. Conform medicilor de la Spitalul Județean Bistrița, profesoara este încă internată pe secția de Chirurgie generală, este conștientă, cooperantă și cu o evoluție favorabilă.
„Starea de sănătate a pacientei internate la Secția Chirurgie generală este stabilă. Este conștientă, cooperantă, cu evoluție favorabilă și beneficiază de tratament și supraveghere medicală”, au transmis marți reprezentanții spitalului.
După atacul cu un cuțit al elevului de 13 ani din Bistrița, la spital au ajuns un alt elev și o profesoară. Copilul de 12 ani nu a rămas internat, în timp ce cadrul didactic a fost operat de urgență.
Femeia a ajuns direct pe masa de operație, fiind supusă unor intervenții chirurgicale în zona toracelui, după rănile suferite. Ea a fost rănită și în zona feței de elevul care a intrat cu un briceag în școală pentru a se răzbuna.
Citește și: VIDEO Primul atac armat într-o școală din România. Reacția bunicului, după ce nepotul de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg: ”A acumulat probleme”
Profesoara se află sub monitorizarea medicilor
Despre starea profesoarei de 28 de ani, medicii au spus că este stabilă hemodinamic și respirator, însă va rămâne internată pe secția de Chirurgie pentru tratament și monitorizare
„Pacienta de 28 de ani, victimă a agresiunii de la o unitate de învățământ din municipiul Bistrița, a suferit plăgi prin înjunghiere la frunte, la pleoapa inferioară și la nivel toracic și se află în sala de operație, pe specialitățile Chirurgie plastică și reparatorie, respectiv Chirurgie toracică”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean Bistrița.
Cât despre minorul rănit și el în timpul atacului, după ce a încercat să-și apere profesoara, medicii au venit cu vești bune.
Deși a fost rănit în nivelul scalpului, urechii, umărului și toracelui, nu a fost nevoie să rămână peste noapte în spital.
„Minorul de 12 ani, care a suferit, de asemenea, plăgi prin înjunghiere la nivelul scalpului, urechii, umărului și toracelui, a fost supus tratamentului și investigațiilor medicale la UPU Pediatrie și a fost externat cu recomandări medicale”, au precizat oficialii spitalului.
De cealaltă parte, elevul-atacator, în vârstă de 13 ani, a fost transportat la spital sub escorta Poliției. A fost supus mai multor investigații medicale, după care a fost transferat la Clinica de Psihiatrie infantilă din Cluj-Napoca.
„La spital a fost adus încă un minor, în vârstă de 13 ani, însoțit de Poliție, care a fost supus investigațiilor medicale și ulterior a fost transferat la Clinica de Psihiatrie infantilă din Cluj-Napoca”, a precizat reprezentanta unității medicale.
În urma celor întâmplate luni, pe 19 octombrie, reprezentanții școlii au luat o decizie radicală. Pentru ziua de marți, 20 octombrie, elevii Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” din Bistrița vor face cursuri online. Decizia a fost luată de Consiliul de administrație al unității de învățământ și făcută, ulterior, publică.
„Conform hotărârii CA, mâine elevii Școlii Gimnaziale «Ștefan cel Mare» își vor desfășura cursurile în regim online”, a transmis șeful Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Vasile Șteopoaie, pentru Agerpres.
De asemenea, după atacul elevului de 13 ani, conducerea școlii a cerut și ajutorul celor din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională, pentru a le oferi consiliere psihologică elevilor afectați de scenele de groază din școala în care elevul-atacator fusese recent transferat.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.