Continuă scandalul legat de prestația României la Eurovision în acest an. Theodor Andrei este acuzat că și-a inclus iubita în show-ul de la Liverpool doar pentru ca aceasta să se plimbe în Marea Britanie.
În timpul piesei sale, Theodor Andrei a avut o coregrafie în care o tânără se mișca lasciv lângă el. Această coregrafie a stârnit discuții aprinse în mediul online.
Citește și: România nu s-a calificat în finala Eurovision 2023 ce va avea loc sâmbătă. Care sunt cele zece țări calificate din a doua semifinală
Potrivit publicației Adevărul, tânăra în cauză este Diana Colea, iubita lui Theodor Andrei, care s-a ocupat și de întregul concept prezentat în finala selecției naționale. Diana Colea este studentă la UNATC. După ce artistul a câștigat selecția națională, reprezentanții au decis să o includă și pe ea în delegația oficială, în calitate de dansatoare.
„Momentul cu care voi reprezenta România la Eurovision are o valoare conceptuală în care întâlnim o latură a poveştii diferită faţă de cea din Finala Selecţiei Naţionale.
Dat fiind faptul că piesa prezintă această luptă între raţiune şi instinct şi este un rău necesar la care mă întorc indiferent de cât de tare mă afectează, eu sunt portretizat captiv, zbătându-mă, arzând prin toţi porii pentru această iubire, care rămâne doar ca o urmă în sufletul meu- totul înconjurat de energia de Rock'N'Roll. Ca orice iubire de genul acesta- începe încet şi apoi devine un carusel emoţional care te ridică peste nori şi te lasă să cazi până te zdrobeşti.
Dragostea e răspunsul la orice întrebare. Dragostea poate fi pentru oricine şi orice. Vă mulţumesc din suflet, vă iubesc în egală măsura pe toţi! Iubiţi liber! Make love not war“, a declarat tânărul artist înainte de prestația de la Liverpool.
Fanii concursului îi aduc acuzații dure reprezentantului României
După ce a fost dezvăluit că Diana Colea, iubita lui Theodor Andrei, a făcut parte din delegația oficială Eurovision ca dansatoare, fanii concursului au fost nemulțumiți și au acuzat că aceasta a fost inclusă doar pentru a se plimba în Anglia, prestația ei de pe
scenă fiind doar un pretext.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Imaginile postate pe rețelele sociale de către cei doi au stârnit și mai multă controversă, fani acuzând că aceștia au profitat de oportunitatea oferită de concurs pentru a-și face vacanță la Londra.
Citește și: Clasament Eurovision 2023. Când va fi anunțat câștigătorul concursului?
„A băgat-o în show ca pretext s-o plimbe și pe ea până la Liverpool. Oribil moment!“
„Hai că are timp și fata să bage un dance break, pe contemporan, așa cum se poartă, să fim în trend. În momentul de față aș adăuga, neironic, cât mai multe la ghiveci“
- „TVR a dat pe persoană fizică anul ăsta Eurovisionul“
- „Trebuia justificată prezența iubitei în delegație“
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
- „Pentru 20 de secunde de faimă a cărat-o la Liverpool?“
- „Asta s-a repetat zilnic câte 8 ore?! Deci tipa e absolut degeaba!“
Citește și: Conchita de România a dispărut! Apropiații săi sunt în stare de șoc: „Nu a făcut niciodată așa ceva”