Două femei și un bărbat au murit într-un accident pe DN67, în Vâlcea. Alte două persoane, grav rănite

Două femei și un bărbat au murit într-un accident pe DN67

(Sursa foto: Stirile KANAL D)

Un accident soldat cu trei morți și două persoane rănite a avut loc pe DN67, pe raza localității Bârsești.

Tragedia a avut loc în cursul serii de 11 octombrie. Potrivit primelor informații transmise de autorități, accidentul s-a petrecut pe DN67, în localitatea Bârsești, din Vâlcea.

Citește și: O femeie din Satu Mare a găsit mormântul bunicii gol. A mers să aprindă o lumânare, dar a rămas șocată când a văzut ce s-a întâmplat în cimitir

Trei morți și doi răniți într-un accident din Vâlcea

În accidentul devastator au fost implicate două autoturisme, în care se aflau 5 persoane. La fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje in cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea și Secției Govora, cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD și 3 ambulanțe SAJ. 

Trei victime au fost găsite încarcerate, iar două au fost găsite în proximitatea masinilor implicate în evenimentul rutier, inconștiente.

Pentru acestea, autoritățile mobilizate la locul tragediei nu au mai putut face nimic, decât să constate decesul.

Două dintre persoanele încarcerate au fost extrase conștiente și cooperante și transportate de urgență la spital. A treia persoană încarcerată, din păcate, a murit. Cadrele medicale care au intervenit la locul tragediei nu au mai putut face nimic pentru a o salva. 

Autoritățile au deschis o anchetă și fac cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.

Citește și: Nina a murit în Italia, unde muncea în agricultură. Fiul ei Petru povestește ce s-a întâmplat înainte de tragedie

Ce au transmis autoritățile

Polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea, alături de pompieri și echipajele medicale, au fost solicitați să intervină, în urmă cu puțin timp, la un accident rutier produs pe DN 67, pe raza localității Bârsești.

Din primele verificări efectuate de polițiști, s-a stabilit că în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme.

Din păcate, în urma accidentului, trei persoane nu prezintă semne vitale, iar alte două persoane rănite.

Traficul rutier este blocat total în zona producerii accidentului.

Polițiștii se află la fața locului pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier,

se arată în comunicatul transmis de autorități.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri