Fazele lunii iulie 2023. Când este Lună Plină și Lună Nouă? Superstiții românești legate de aceste zile
Fazele lunii iulie 2023. Iată când va fi Lună Nouă și Lună Plină în iulie! Află datele schimbărilor fazelor lunii din iulie 2023!
Fazele lunii iulie 2023. Când este Lună Plină şi Luna Nouă? Fazele lunii sunt acele forme în care poate fi văzută luna și care sunt întotdeauna aceleași.
Aceste modificări se raportează la poziția lunii în raport cu Pământul și Soarele.
Ciclul lunar este alcătuit din 28 de zile și format din patru faze principale, și anume: Luna Nouă, Primul Pătrar (Primul Sfert), Luna Plină, Ultimul Pătrar (Al doilea trimestru).
Citește și: Horoscopul săptămânii
Când luna nu este luminată sau nu poate fi văzută, atunci înseamnă că este lună nouă. Faza Lunii noi este atunci când, în cursul orbitei sale, satelitul se interpune între Pământ și Soare. În timpul acestei faze nu este posibilă vederea Lunii deoarece ea este prezentă "pe cerul zilei", la mică distanță de Soare.
De asemenea, în cadrul acestor cicluri se produce iluminarea sau ascunderea totală a lunii. Când se rotește un sfert din tură și putem vedea doar jumătate din lună luminată are loc semilună, când poate fi văzută în totalitate, când Pământul se aliniază cu Soarele, are loc luna plină.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Luna Nouă va avea loc pe 3 iulie. Luna Plină va fi pe 18 iulie. Primul pătrar va avea loc pe 10 iulie și ultimul pătrar va fi pe 25 iulie.
Încă din cele mai vechi timpuri oamenii considerau că fazele lunii au un impact asupra vieții noastre. Despre Luna Nouă se spune că aduce noi începuturi. Astfel, este bine să începem o nouă etapă în viața noastră atunci când este Lună Nouă.
Astrologii sunt de părere că tot ce începe de Luna Nouă va fi de bun augur.
Însă, există și o serie de lucruri pe care nu este bine să le faci într-o asemenea zi:
- nu trebuie să te muți
- nu trebuie să faci nuntă
- nu este bine să pleci la drum lung după miezul nopții
Despre Luna Plină se spune amplifică intențiile noaste. De asemenea, în tradiția românească, copiii născuți într-o zi cu Lună Plină vor avea noroc în viață, iar cei înțărcați când este Luna Plină vor avea rezultatele bune la învățătură și, mai târziu, în plan profesional.
Citește și: Horoscop 2 iulie 2023. Berbecii sunt puși pe călătorit
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
În astrologie se mai crede că, o lună plină este vazută ca un apogeu, un punct culminant care vine la pachet cu un cumul de emoții și trăiri intense. Oamenii confundă deseori Luna plină cu un timp pentru a manifesta, în timp ce aceasta practică este mai potrivită în timpul lunii noi.
Luna plină se referă la confortul și odihna noastră. Însă, în fiecare lună, pe măsură ce luna intră în diferite faze, energia se va schimba, va crește în intensitate.
De asemenea, faza de lună plină este cunoscută pentru faptul că aduce sentimente și emoții la cote maxime, și mai mult pot reveni și unele situații nerezolvate din trecut.
Citește și: Horoscop 1 iulie 2023. Vărsătorii vor avea parte de o zi plină de interacțiuni