VIDEO - Fosta iubită a lui Nicolae Guţă a ajuns de urgență la spital. Daniela a fost lovită de soțul ei cu un ciocan în cap
Daniela Roba, fosta iubită a manelistului Nicolae Guţă, care lucra ca make-up artist în Timişoara, a ajuns de urgență la spital după ce a fost lovită cu un ciocan în cap, atacatorul fiind chiar soţul ei.
Scenele de coșmar au avut chiar în apartamentul în care locuiesc cei doi soți, sub privirile terifiate ale celor două copile pe care le au împreună, ambele fiind minore. Vecinii au fost cei care au auzit strigătul de ajutor al Danielei şi au alertat imediat oamenii legii.
Echipa medicală a sosit la locul incidentului și a constatat că femeia prezenta o leziune gravă la nivelul capului.
Aceasta a fost transportată de urgență la Spitalul Județean din Timișoara pentru a primi îngrijiri medicale adecvate. Conform informațiilor, neînțelegerile dintre cei doi indivizi ar fi izbucnit după fosta iubită a lui Nicolae Guță a hotărât să solicite divorțul.
Soțul agresor al Danielei Roba a fost reținut pentru 24 de ore în legătură cu acest incident, iar polițiștii au deschis un dosar penal în vederea investigării infracțiunilor de lovire sau alte forme de violență comise. Situația este în curs de investigare pentru a se stabili toate circumstanțele și responsabilitățile implicate.
Nicolae Guță își vinde palatul de lux la un preț exorbitant
Manelistul Nicolae Guță își vinde palatul din apropiere de Petroșani la un preț negociabil.
Manelistul Nicolae Guță și familia sa dețin un adevărat palat în apropiere de Petroșani, județul Hunedoara. Familia Guță a decis să scoată la vânzare proprietatea pentru un preț de 950.000 de euro negociabil, potrivit Stiri pe surse.
Proprietatea este într-o zonă de munte, iar în apropiere se află masivul Parâng și stațiunea de ski Straja.
”Clădirea se distinge prin impresionantul stil arhitectural în care a fost construită și poate satisface cele mai exigente pretenții. Reprezentarea tuturor detaliilor a fost gândită și executată de către firme specializate în construirea clădirilor arhitecturale.
Designul interior nu face excepție de la rafinament și eleganță, impunându-se plăcut stilul arhitecturii clasice, regăsit și în unele clădiri reprezentative ale României. Elementele decorative interioare, împreună cu mobilierul din lemn masiv, se ridică la cel mai înalt standard de calitate și gust”, sunt detaliile din anunț.
”Proprietatea este pretabilă pentru sedii oficiale, hotel boutique, domeniu de vacanță, dar și pentru oricine își dorește să locuiască într-un imobil confortabil. Zona in care este amplasat imobilul este favorabila, aflandu-se in vecinatatea complexelor comerciale si a principalelor puncte turistice montane: Parang, Straja, Voineasa, Pasul Valcan, Transalpina.
- Suprafață totală teren: 2200 mp
- Suprafață utilă casă: 530 mp
- Suprafata construita casa: 740 mp
- Suprafața curte: 1670 mp
- Număr dormitoare: 4 (fiecare cu baie individuală)