Close sidebar
Close sidebar

Folosirea hidroxiclorochinei împotriva covid-19, oprită în Franţa

Înaltul Consiliu francez pentru Sănătate Publică (HCSP) şi Agenţia franceză a medicamentului (ANSM) se pronunţă împotriva folosirii hidroxiclorochinei împotriva covid-19 - atât ca tratament, cât şi în studii clinice -, în urma unui studiiu care arată că este ineficientă şi prezintă riscuri, au anunţat marţi cele două instituţii, relatează AFP.

G.B.,


DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Într-un aviz solicitat de către Ministerul francez al Sănătăţii, HCSP recomandă ”să nu se folosească hidroxiclorochină în tratarea covid-19” în afara studiilor clinice- indiferent dacă este utilizată singură sau împreună cu un antibiotic.

La rândul său, Agenţia franceză a medicamentului (ANSM) a anunţat că a ”lansat” procedura de suspendare- ”ca măsură de precauţie”- a testelor clinice care evaluează hidroxiclorochina la pacienţi bolnavi de covid-19.

Aceste avize intervin după ce un studiu a arătat ineficienţa şi riscurile acestui medicament la bolnavii care suferă de covid-19.

Publicarea acestui studiu în prestigioasa revistă medicală The Lancet a determinat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) să suspende luni testele clinice cu hidroxiclorochină pe care le efectua în mai multe ţări, ca măsură de precauţie.

În Franţa, în afară de teste clinice, folosirea hidroxiclorochinei împotriva covid-19 este autorizată la spital numai şi numai în cazuri grave, în urma deciziei colegiale a medicilor.

În urma studiului publicat în The Lancet, ministrul francez al Sănătăţii Olivier Véran a sesizat sâmbătă HCSP, pentru ca Înaltul Consiliu să propună ”o revizuire a regulilor de prescriere”, stabilite printr-un decret.

În avizul său, foarte aşteptat, HCSP recomandă ”să nu se folosească hidroxiclorochina singură sau împreună cu un macrolid (o familie de antibiotice) în tratamentul covid-19”.

Citeste si: Când vor primi pensionarii restul de bani din pensiile recalculate greșit. Anunțul făcut de Casa Națională de Pensii Publice- kanald.ro

Citeste si: Oana Lis, în doliu! Mesajul dureros transmis în urmă cu puțin timp: “Nu știi niciodată când vorbești ultima oară cu un om”- wowbiz.ro

Citeste si: Hotelurile din toată lumea și-au dezvăluit cele mai nebunești comenzi la room service: Un turist a cerut o cadă plină cu apă Evian- antena3.ro

Înaltul Consiliu preconizează de asemenea o ”evaluare a benficiului/riscului folosirii hidroxiclorochinei în teste terapeutice” şi o ”consolidare a reglementării naţionale şi internaţionale a diverselor teste care evaluează hidroxiclorochina în covid-19”.

Citeste si: Record pe plan mondial. Wuhan a efectuat 6.5 milioane de teste în doar nouă zile

Citeste si: Klaus Iohannis, discuții cu liberalii la Vila Lac

Citeste si: Bacalaureat 2020. Când încep înscrierile. Calendarul complet al bacalaureatului de anul acesta

Suspendarea în testele clinice anunţată de ANSM urmează să intre în vigoare în urma unei proceduri care durează 24 de ore.

În total 16 studii au fost autorizate în Franţa în vederea evaluării hidroxiclorochinei în tratarea covid-19.

Folosirea hidroxiclorochinei împotriva covid-19, oprită în Franţa

”Pacienţii în curs de tratament cu hidroxiclorochină în cadrul acestor teste clinice vor putea continua până la sfârşitul protocolului”, precizează ANSM.

Derivată din clorochină- un medicament împotriva malariei-, hidroxiclorochina este prescrisă în lupta împotriva maladiilor autoimune precum lupusul şi poliartirta reumatoidă.

Citeste si: Cât de mult se aseamănă fiica Danielei Gyorfi cu mama artistei. Care este relația dintre cele două. „Noi nu putem să forțăm copilul, îi spun anumite lucruri.”- kfetele.ro

Citeste si: Adriana Iliescu a dezvăluit ce pensie are la 86 de ani după o viață dedicată învățământului: ”Nu ne plângem”- radioimpuls.ro

Citeste si: Hotelurile din toată lumea și-au dezvăluit cele mai nebunești comenzi la room service: Un turist a cerut o cadă plină cu apă Evian- antena3.ro

Ea face parte dintre numeroasele tratamente testate de la începutul pandemiei noului coronavirus, însă folosirea acesteia în acest caz face obiectul unei polemici.

Unul dintre principalii promotori ai hidroxiclorochinei este profesorul Didier Raoult, de la Institutul Spitalicesc-universitar (IHU) Méditerranée-Infection e la Marsilia, care o foloseşte la pacienţi cu forme minore, împreună cu un antibiotic din familia macrolidelor- azitromicina.

Citeste si: Inca doua decese provocate de coronavirus. Bilantul in Romania: 1207

Într-o înregistrare video postată luni, profesorul Raoult aprecia că studiul publicat în revista The Lancet este ”murdar” şi respinge concluziile acestuia.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI