Ion Țiriac anunță un nou turneu WTA la București. În ce lună va avea loc
Bucureştiul va avea din nou un turneu de tenis de nivelul WTA, care va fi organizat de Fundaţia Ţiriac, în perioada 10-18 septembrie, la Centrul Naţional de Tenis.
Turneul WTA 125 de la Bucureşti va avea un tablou principal de simplu cu 32 de jucătoare şi un tablou de dublu cu 8 echipe.
Citeste si: Simona Halep, la un pas de finala de la Wimbledon. "Este cel mai bun tenis al meu"
Competiţia oferă premii totale în valoare de 115.000 dolari şi 160 de puncte în clasamentul WTA pentru campioană.
''Organizarea acestui turneu reprezintă suma eforturilor depuse pentru a păstra Bucureştiul pe harta internaţională a turneelor de tenis. Scopul Fundaţiei Ţiriac este de a încuraja practicarea sportului în rândul tinerilor, iar organizarea acestei competiţii vine să completeze misiunea Fundaţiei. Iată că după o pauză de trei ani, iniţiativa Fundaţiei Ţiriac face ca Bucureştiul să fie, din nou, gazda unei dispute sportive de talie mondială în sportul alb. Cu siguranţă voi face tot posibilul ca acest turneu să aibă continuitate, pentru că oferă bază şi încredere tenisului românesc'', a declarat Ion Ţiriac.
Citeste si: Ion Ţiriac a fost infectat cu COVID-19: „Am avut norocul norocului..”
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Prin achiziţionarea licenţei de organizare a acestei competiţii de talie mondială, Fundaţia Ţiriac susţine tenisul şi oferă jucătorilor români şansa să joace în cadrul turneelor internaţionale din România.
Ţiriac Foundation Trophy este primul turneu WTA de tenis organizat în Bucureşti în ultimii trei ani. Directorul acestui turneu este Cosmin Hodor.
''În ultimele sezoane, România a fost un susţinător puternic al tenisului feminin şi al Hologic WTA Tour şi sunt încântat să văd că această tradiţie frumoasă continuă şi în 2022, odată cu anunţarea competiţiei Ţiriac Foundation Trophy'', a declarat Melissa Pine, vicepreşedinte WTA 125.
Citeste si: "Duceți-vă acasă, sunteți depășit, aveți peste 80 de ani". Ion Țiriac, atacat cu propriile arme
''Cu siguranţă acest turneu WTA 125 organizat într-o săptămână strategică din calendarul tenisului va oferi o experienţă relevantă atât jucătorilor consacraţi, cât şi noilor vedete ale sportului alb care vor concura pentru un titlu prestigios în faţa unei mulţimi pasionate'', a declarat, la rândul său, preşedintele WTA, Steve Simon.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Meciurile de calificări pentru tabloul de simplu se vor desfăşura în zilele de 10 şi 11 septembrie, urmând ca meciurile de pe tabloul principal să înceapă în data de 12 septembrie. Semifinalele şi finala se vor desfăşura pe 17, respectiv 18 septembrie.
Biletele vor fi puse în vânzare de către Federaţia Română de Tenis la sfârşitul lunii august.