Laurențiu Reghecampf a semnat un nou contract. Unde va antrena acesta
După despărțirea de echipa Al Wasl, formația din Emiratele Arabe Unite, Laurențiu Reghecampf a rămas liber de contract, iar după ce a refuzat diverse oferte din Liga I, acesta a ales să semneze cu echipa Al Ahli Jeddah.
Fostul antrenor al echipei FCSB a refuzat mai multe oferte din Liga I, acesta refuzând și echipa Universitatea Craiova și Politehnica Iași.
Totodată, Laurențiu Reghecampf a fost prezentat oficial de echipa din Arabia Saudită și va avea ca obiectiv revenirea în lupta pentru primele locuri. Astfel, arabii de la Al Ahli au postat un mesaj pe rețelele de socializare prin care anunță numirea românului. Reghecampf va conduce echipa până în vară, iar în cazul în care va semna prelungirea contractului va avea un contract fabulos.
Echipa de fotbal Al Ahli este pe locul 7, după 24 de etape, cu 35 puncte, cu 13 mai puţin decât liderul Al Hilal. Cei mai valoroși fotbaliști din lot sunt atacantul M’Baye Niang, care valorează 10 milioane de euro, Alexandru Mitriță (7 milioane), atacantul Omar Al-Somah (5,8 milioane) și fundașul stânga Lucas Lima (5 milioane).
Laurențiu Reghecampf este un antrenor foarte apreciat în fotbalul românesc. Are în palmares două titluri alături de FCSB, în sezoanele 2012 – 2013 și 2013 – 2014, plus SuperCupa sau Cupa Ligii. La Al-Wahda, de asemenea, a cucerit Cupa Ligii și Supercupa.
Înainte de a semna contractul cu echipa Al-Ahli, locul șapte în campionat, Laurențiu Reghecampf s-ar fi implicat în negocierile pentru vânzarea unui club din Liga 2.
Ce echipe a antrenat Reghecampf de-a lungul timpului
Laurenţiu Reghecampf a mai antrenat în Emiratele Arabe Unite echipa Al Wahda, în perioada iulie 2017 – noiembrie 2018, iar în Arabia Saudită, pe Al Hilal, în perioada mai 2014- februarie 2015, echipă cu care a ajuns până în finala Ligii
Campionilor Asiei.