VIDEO: Victorie crucială pentru "Lista Studenților" în alegerile din Serbia. Președintele pro-rus, Aleksandar Vucic, și-a recunoscut înfrângerea
1 din 2 | Președinta în exercițiu Iliana Iotova
2 din 2 | Luptă strânsă pentru președinția Bulgariei. Cu cine se va confrunta Iliana Iotova în turul doi
Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Bulgaria s-a încheiat cu un rezultat strâns între primii doi candidați, care se vor înfrunta într-o bătălie decisivă duminica viitoare.
Președinta în exercițiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică, însă la distanță mică față de rivalul Andrei Gurov, fostul premier interimar de la Sofia.
Rezultate după numărarea a 95% din voturi
Conform rezultatelor parțiale (95% din voturile exprimate), publicate de agenția de presă Novinite, Iliana Iotova și partenerul ei de candidatură, Kiril Valchev, se aflau pe primul loc, cu 34,5% din voturi.
Andrei Gurov și partenerul său de candidatură, Georgi Kandev s-au clasat pe locul al doilea, cu 32% din voturi.
Cei doi politicieni sunt primii clasați din lista de 26 de candidați, însă va fi necesar un al doilea tur de scrutin, deoarece niciunul dintre ei nu a obținut majoritatea.
🇧🇬#Bulgaria: Pro-Kremlin Iliyana Yotova wins the first round of the presidential elections.
Next week she will be facing the pro-EU Andrey Gyurov for round 2. (Results based on exit polls by Trend.) She won by a very thin margin, which is a surprise after polls were predicting she would win with a double-digit% difference. The vote of the Bulgarians abroad, however, may have a big impact and it doesn't form part of the exit polls. Due to the low electoral activity, next week there will be the second round of elections in which the next president of Bulgaria will be elected. — Nina Petrova (@the_nina_way) October 25, 2026
Prezență la vot extrem de redusă
Prezența la vot a fost de doar 22% din totalul alegătorilor, transmite presa de la Sofia. Motivul este acela că președintele țării nu are decât un rol reprezentativ și de mediere, nu și executiv.
Bulgaria este o republică parlamentară, ceea ce înseamnă că puterea politică executivă principală este deținută de prim-ministru și de guvern, în timp ce președintele are un rol considerabil mai limitat.
Anteriorul președinte al Bulgariei a fost Rumen Radev. Mandatul său s-a încheiat înainte de termen deoarece acesta a demisionat în mod voluntar din funcție pe 19 ianuarie 2026.
Radev a ales să își depună demisia pentru a putea părăsi funcția prezidențială și a face tranziția către puterea executivă: Rumen Radev a demisionat pentru a înființa și conduce coaliția politică Bulgaria Progresistă.
El a vizat funcția de prim-ministru, dorind să preia conducerea executivă directă a țării în contextul crizei politice prelungite din Bulgaria.
În urma demisiei sale, atribuțiile de șef al statului au fost preluate de vicepreședinta sa, Iliana Iotova, care a devenit președintă interimară începând cu 23 ianuarie 2026.
Al doilea al scrutinului prezidențial trebuie să aibă loc în termen de șapte zile. Rezultatele finale din primul tur vor fi anunțate cel mai târziu marți seara.
Președintele Bulgariei este ales pentru cinci ani; Iotova își încheie actualul mandat la sfârșitul lui ianuarie 2027.