Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT Bacău după ce, în urmă cu un an, ar fi violat o fată de 16 ani, care nu s-a putut apăra în urma administrării unor medicamente. Totodată, el ar fi ademenit o altă fată, de 15 ani, pentru a întreține relații sexuale cu el timp de câteva luni. În urma acestor fapte, el a produs materiale pornografice.
Citește și: VIDEO- Bărbatul care a răpit și violat două surori din Brașov a fost arestat preventiv. Cele două fete au fost scoase din familie
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat cercetat pentru viol în formă agravată, act sexual cu un minor în formă agravată şi pornografie infantilă.
Ce spun autoritățile
„În cauză, s-a reținut faptul că, în luna noiembrie 2021, inculpatul a violat o persoană vătămată minoră, în vârstă de 16 ani la data comiterii faptelor, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra şi de a-şi exprima voința, stare în care se afla ca urmare a administrării unor
medicamente. Fapta de viol a fost săvârșită în scopul producerii de materiale pornografice, pe care inculpatul le-a deținut şi stocat până în prezent”, arată DIICOT, într-un comunicat de presă transmis vineri.
Citește și: Bărbat condamnat la închisoare pentru tentativă de omor și viol, prins de autorități în Capitală
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Au plătit 4.400 de euro pe o vacanță de lux, în Egipt, dar realitatea arăta complet diferit față de poze: Am avut un șoc- antena3.ro
Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro
De asemenea, procurorii susțin că, după ce a atras cu sume de bani şi mici cadouri o persoană vătămată minoră, în vârstă de 15 ani la data comiterii faptelor, el a întreținut, în perioada decembrie 2018 – ianuarie 2019, relații sexuale cu aceasta în scopul producerii de materiale pornografice, materiale pe care le-a deținut şi stocat până în prezent.
Citește și: Cazul bunicului pedofil și zoofil: a fost prins abia după ce a violat o găină. Bărbatul și-ar fi abuzat sexual nepoata minoră, precum și porcul, câinele și calul vecinilor
Vineri, el va fi prezentat Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă a inculpatului.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău.
Citește și: Fotbalistul lui City, condamnat pentru mai multe violuri, face mărturii incredibile din închisoare