Pe ce dată se sărbătoreşte, de fapt, Sfântul Valentin în 2022 în calendarul ortodox
Iată când este sărbătorit, de fapt, Sfântul Valentin de Biserica Ortodoxă. Pe ce dată este trecută sărbătoarea în calendarul ortodox din luna februarie 2022?
Pe ce dată se sărbătoreşte, de fapt, Sfântul Valentin în 2022 în calendarul ortodox? În fiecare an, auzim în jurul datei de 14 februarie de sărbătoarea Sfântului Valentin, Valentine’s Day (tradus în engleză), zi cunoscută şi ca Ziua îndrăgostiţilor.
Însă, dacă verificăm această dată în calendarul ortodox putem observa că Sfântul Valentin este de fapt sărbătorit pe 16 februarie în România și încă o dată pomenit pe 30 iulie.
În data de 14 februarie 269 tânărul episcop roman, Valentin, a fost torturat și decapitat pentru credința lui puternică în creștinism. Ziua în care tânărul preot a fost martirizat a devenit cu timpul o sărbătoare simbol a iubirii, deoarece Sf. Valentin a fost ocrotitorul îndrăgostiților și al tinerilor căsătoriți.
Povestea creștină spune că Sfântul Valentin din Iteramna, orașul italian Terni de azi, ar fi fost un bun creștin foarte generos cu tinerii credincioși. El avea obiceiul de a-i cununa după ritualul creștin și le dăruia flori din grădina sa pentru a marca bucuria evenimentului. În vremurile lui, însă, împăratul Claudius al II-lea a scos căsătoria în afara legii, deoarece legea îl împiedica să cheme la oaste bărbații tineri care aveau neveste și copii.
Astfel, episcopul Valentin a continuat să îi cunune în secret pe tinerii care aveau nevoie de el, dar taina lui s-a aflat și a fost aruncat în închisoare.Chiar și după zidurile închisorii, tânărul episcop îi îndruma pe îndrăgostiți și îi ajuta scriindu-le mesajele de dragoste pentru iubitele lor. Legenda spune că tânărul episcop a convertit-o la creștinism pe fiica unuia dintre gardienii lui, care s-a îndrăgostit de tânărul preot.
Cei doi corespondau adesea, iar Sf. Valentin se semna la sfârșitul scrisorilor cu expresia ”Al tău Valentin” care avea să devină cu timpul tot mai folosită în scrisorile de dragoste trimise de tineri cu ocazia zilei de 14 februarie.Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
După o vreme, împăratul a aflat vestea că, Sf. Valentin îi încuraja pe tineri să se căsătorească în secret și a dat poruncă să fie omorât în ziua de 14 februarie 269. Câteva secole mai târziu, episcopul italian a fost sanctificat și este azi considerat patronul îndrăgostiților.
Citeste si: Calendar ortodox februarie 2022: Sărbători importante în a doua lună a anului
Sfântul Mucenic Pamfil, originar din oraşul Berit (azi Beirut), Sfântul Mucenic Pamfil a fost un om învăţat care a studiat Sfânta Scriptură şi a împlinit virtuţile creştine în timpul vieţii sale. El a înfiinţat în Cezareea Palestinei o bibliotecă foarte importantă pentru vremea aceea care avea peste 3000 de cărţi.
Totodată, a întemeiat şi o şcoală publică pentru învăţarea Sfintelor Scripturi.
Sfântul Pamfil şi-a împărţit averea la săraci şi a dus o viaţă ascetică.Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Şi-a apărat credinţa mărturisind pe Hristos în timpul persecuţiei împotriva creştinilor declanşate de împăratul Diocleţian, când Sfântul Pamfil a fost prins, torturat şi apoi ucis.
Citeste si: Rusalii 2022: Pe ce dată pică sărbătoarea în calendarul ortodox