”Romani, viata noastra trece printr-un moment de cumpana. Ratacirea noastra nu are doar o cauza politica. Obiceiul exercitarii puterii dupa bunul plac a trecut de la o generatie la alta, de mai multe decenii încoace, în istoria noastra. Aceasta trista realitate nu are legatura cu alegerile şi nici cu alternanta la putere. Adesea, oamenii cu înalte pozitii au convingerea ca subordonarea institutiei este o dovada de luciditate, iar etica este apanajul celui slab”, a scris Custodele Coroanei romane într-un mesaj transmis joi.



Ea mai spune ca Romania este o tara europeana ca oricare alta, dar conditiile grele pe care a trebuit sa le înfrunte romanii în timpul dictaturii comuniste au lasat urme în mentalitate.

"Respectarea legalitatii nu este o chestiune teoretica, cu un aspect de zi cu zi al existentei noastre, publice şi private. Respectam Constitutia, legile, traditiile şi avem o conduita morala pentru noi înşine, spre binele familiei noastre, nu pentru ca ne îndeamna partenerii europeni sau trans-atlantici ”, mai arata principesa Margareta.

Aceasta mai spune ca este vital ca societatea civila sa vegheze la corecta folosire a puterii institutionale.

”Lumea ultimilor ani ne-a aratat ca democratia nu este la adapost pentru totdeauna. Societatea îşi caştiga în fiecare zi dreptul de a avea un viitor liber. De aceea, este vital ca societatea civila sa vegheze la corecta folosire a puterii institutionale. Este înaltator sa vezi ca romanii pastreaza nobila traditie de a lupta pentru principii şi idealuri.
Nadajduiesc sa vad Statul roman alcatuit din institutii solide şi servit de oameni care sa se respecte pe ei înşişi. Doar atunci vom fi cu adevarat liberi”,
scrie în final principesa Margareta, Custodele Coroanei romane.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță- wowbiz.ro

Citeste si: Sindromul capului care explodează, boala misterioasă care afectează tot mai mulți oameni. Ce este și cum se manifestă- antena3.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si