Acestea sunt momentele în care sute de srilankezi iau cu asalt palatul prezidenţial. Aceștia cer demisia președintelui.
Nervoşi că ţara a fost aruncată într-o criză fără precedent, oamenii au ieşit cu miile pe străzi să ceară demisia preşedintelui.
Forţele de ordine au folosit grenade lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a-i opri pe protestatari.
Manifestanţii au construit baricade pe bulevarde pentru a împiedica accesul maşinilor trupelor armate. Într-o discuţie cu un militar, oamenii parcă le cer să renunţe la a-i mai apăra pe cei care au dus ţara în faliment, iar omul legii chiar le cere celor din autospecială să oprească tunul cu apă.
Pentru că erau depăşiţi numeric, până la urmă, forţele de intervenţie s-au dat la o parte, iar protestatarii au intrat în palatul prezidenţial, unde au ajuns până în piscină.
Criza economică ce macină Sri Lanka a adus lipsuri uriaşe pentru populaţie.
Citeste si: O femeie a alertat Poliția după ce menajera sa a dispărut. Este cetăţean din Sri Lanka
Mâncarea, combustibilul, medicamentele sunt produse care nu se mai găsesc atât de uşor, lucru care a făcut ca nemulţumirile oamenilor să crească şi s-a ajuns chiar la o adevărată revoluţie. Un bilanţ provizoriu arată că sunt 34 de răniţi în urma busculadelor de la intrarea în palatul prezidenţial.
Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.
A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.
A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.
Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.
Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.