Procurorii DNA au trimis miercuri la Tribunalul Bucuresti dosarul in care cei doi, care au fost suspendati din functii, sunt acuzati de luare de mita. Anchetatorii cer instantei sa mentina masura arestului la domiciliu luata in cazul lui Dan Straja si Bogdan Paltineanu in perioada urmarii penale, scrie News.ro.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada mai- august 2015, Bogdan Păltineanu, atunci manager la Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie “Ana Aslan”, a primit de la reprezentantul a patru societăţi comerciale, pentru încheerea şi derularea unor contracte de achiziţii, suma totală de 73.450
de euro şi 18.600 de lei, respectiv: în 12 mai 2015- 26.400 de euro, 19 mai 2015- 19.500 de euro, 16 iunie 2015- 18.600 de lei, 13 iulie 2015- 5.000 de euro, 21 august 2015- 22.500 de euro.
Dan Straja este acuzat de procurorii DNA că, luna mai 2015, a primit de la reprezentantul a două societăţi comerciale 95.750 de euro, din care 55.000 de euro în 1 mai 2015 şi 45.750 de euro în 8 mai 2015, “reprezentând comisionul stabilit pentru derularea, în bune condiţii, a contractelor de furnizare de dispozitive medicale (emitere comenzi, plată facturi)” încheiate cu Institutul Oncologic “Alexandru Trestioreanu”.

Procurorii DNA au trimis miercuri la Tribunalul Bucuresti dosarul in care cei doi, care au fost suspendati din functii, sunt acuzati de luare de mita.

Anchetatorii cer instantei sa mentina masura arestului la domiciliu luata in cazul lui Dan Straja si Bogdan Paltineanu in perioada urmarii penale, scrie News.ro.

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă- wowbiz.ro

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada mai- august 2015, Bogdan Păltineanu, atunci manager la Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie “Ana Aslan”, a primit de la reprezentantul a patru societăţi comerciale, pentru încheerea şi derularea unor contracte de achiziţii, suma totală de 73.450 de euro şi 18.600 de lei, respectiv: în 12 mai 2015- 26.400 de euro, 19 mai 2015- 19.500 de euro, 16 iunie 2015- 18.600 de lei, 13 iulie 2015- 5.000 de euro, 21 august 2015- 22.500 de euro.

Dan Straja este acuzat de procurorii DNA că, luna mai 2015, a primit de la reprezentantul a două societăţi comerciale 95.750 de euro, din care 55.000 de euro în 1 mai 2015 şi 45.750 de euro în 8 mai 2015, “reprezentând comisionul stabilit pentru derularea, în bune condiţii, a contractelor de furnizare de dispozitive medicale (emitere comenzi, plată facturi)” încheiate cu Institutul Oncologic “Alexandru Trestioreanu”.

 


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si