Senatul este prima cameră sesizată, iar în Camera Deputaților mai există un proiect de lege axat pe alegerea primarilor în 2 tururi, depus de parlamentarii PNL. Alianța USR PLUS a pus 4 condiții pentru susținerea unui Guvern PNL în Parlament, iar printre aceste condiții se află și „adoptarea legii privind alegerea primarilor în două tururi- esenţială pentru legitimitatea aleşilor locali şi recuperarea democraţiei la nivel local”.

Fondatorii proiectului care face parte din inițiativa „Oameni noi în politică” sunt: deputatul USR Tudor Benga şi senatorii USR Florina Presadă, Radu Mihail şi Nicu Fălcoi.

Proiectul USR referitor la alegerea primarilor în 2 tururi de scrutin a fost respins de Senat

Potrivit actului normativ depus la Senat, art. 101 din Legea 115/2015 prevede că „Este declarat ales primar candidatul care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate. În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea, se organizează un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul tur de scrutin, la care participă numai primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur, respectiv primii doi candidaţi dacă sunt aflaţi în situaţie de balotaj. În urma organizării unui nou tur de scrutin, este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate”.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Un șofer a murit după ce a virat la stânga prin fața tramvaiului, în București. Vatmanul ar fi consumat substanțe psihoactive- wowbiz.ro

Citeste si: Un primar PSD a găsit o soluție inedită pentru a vedea meciul de pe Arena Națională

Proiectul USR referitor la alegerea primarilor în 2 tururi de scrutin a fost respins de Senat

„Aceste modificări sunt esenţiale pentru ca primarul ales să devină cu adevărat reprezentativ, deoarece ar avea susţinerea a mai mult de jumătate dintre votanţii activi ai localităţii şi, prin urmare, ar dobândi legitimitatea democratică ce îi permite să ia decizii în numele întregii comunităţi” a relatat USR.

USR a dat exemplu că în România, primarii de mai municipii sunt aleși prin votul a mai puţin de 20% din numărul total al alegătorilor, arată știrileprotv.ro:

Citeste si: Dacian Cioloș anunță condițiile pentru intrarea USR-PLUS la guvernare

„Gabriela Firea (Bucureşti)- 13,84%, Mihai Chirica (Iaşi- 15,36%), George Scripcaru (Braşov)- 18,38%, Decebal Făgădău (Constanţa)- 16,12% şi Adrian Florin Dobre (Ploieşti)- 11,07%. Actualul sistem de vot, cu alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin, descurajează participarea la vot, sporeşte neîncrederea în sistemul electoral şi favorizează partidele mari. La alegerile locale din 2012, prezenţa la vot a fost de 56,39%, în timp ce la alegerile din 2016, a scăzut la 48,43%”, se menţionează într-un comunicat USR.

Citeste si: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul Melissei, fiica lui Alin Oprea, pentru tatăl ei. Larisa Oprea abia acum l-a făcut public printre lacrimi: "Dacă o data în viața ta spuneai adevărul..."- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Raluca Turcan: Cu cât întârzie învestirea noului Guvern, cu atât doamna Dăncilă rămâne şi foloseşte banii publici

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si