Mihail Gorbaciov, ultimul președinte al Uniunii Sovietice înainte de dizolvarea acesteia, a murit la vârsta de 91 de ani. Încercările sale de reformă au dus la sfârșitul Războiului Rece, a fost oprit monopolul politic al partidului comunist al Uniunii Sovietice și la prăbușirea Uniunii Sovietice. În anul 1990, Mihail Gorbaciov a primit Premiul Nobel pentru Pace.

mihail gorbaciov premiul nobel pentru pace

Cine a fost Mihail Gorbaciov? În 1990 a primit Premiul Nobel pentru Pace

Tinerețea fostului lider sovietic

Mihail Gorbaciov s-a născut într-o familie țărănească din satul Privolnoe de lângă Stavropol, fiind fiul lui Serghei și al Mariei. A avut o copilărie grea pe vremea când la conducerea țării se afla Stalin, iar mai apoi când armata germană a cucerit Stavropol. Începând cu 1946 până în 1950, Mihail Gorbaciov a lucrat ca ajutor de mecanizator în cadrul unor ferme agricole din regiune sa.

În ciuda greutăților, Mihail Gorbaciov a fost un elev fruntaș, având un interes aparte pentru istorie și matematică. După absolvirea școlii din sat, tânărul și-a ajutat tatăl să strângă recolta din acel an, o recoltă de colhoz. Pentru munca pe care a depus-o la vârsta de 16 ani acesta a fost recompensat cu Ordinul Steagul Roșu pentru Muncă, lucru rar întâlnit pentru persoanele de această vârstă.

Citeste si: Mihail Gorbaciov a murit: Viaţa uimitoare a ultimului lider comunist

În 1950 a fost admis la cursurile Universității din Moscova.

Nu a avut intenția de a începe o carieră juridică, dar specializarea nu a fost decât o treaptă care l-a ajutat să obțină funcții importante în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. În același an a devenit membru-candidat al partidului. 

Cât timp a locuit la Moscova a cunoscut-o pe cea care mai târziu avea să îi devină soție: Raisa Maximovna Titarenko. Cei doi s-au căsătorit pe 25 septembrie 1953 și s-au mutat în regiunea Stavropol din sudul Rusiei.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Un șofer a murit după ce a virat la stânga prin fața tramvaiului, în București. Vatmanul ar fi consumat substanțe psihoactive- wowbiz.ro

mihail gorbaciov și soția

Cine a fost Mihail Gorbaciov? În 1990 a primit Premiul Nobel pentru Pace

După absolvirea cursurilor universitare a lucrat în partid, iar o scurtă perioadă de timp în procuratură, transferându-se apoi în Komsomol.

Mihail Gorbaciov, susținător al reformelor și laureat al Premiului Nobel pentru Pace

De-a lungul mandatului său la conducerea URSS, Mihail Gorbaciov a fost susținătorul mai multor reforme în sensul transparenței instituționale- glasnost și al restructurării sistemului economic şi politic din URSS- perestroika. 

Reformele promovate de acesta, chiar și cele care au avut legătură cu politica externă, au dus la încheierea Războiului Rece, iar Uniunea Sovietică s-a destrămat în 1991.

Citeste si: Mesajul lui Putin la moartea lui Mihail Gorbaciov. Ultimul lider URSS a condamnat războiul din Ucraina

mihail gorbaciov premiul nobel pentru pace

Cine a fost Mihail Gorbaciov? În 1990 a primit Premiul Nobel pentru Pace

Citeste si: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul Melissei, fiica lui Alin Oprea, pentru tatăl ei. Larisa Oprea abia acum l-a făcut public printre lacrimi: "Dacă o data în viața ta spuneai adevărul..."- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Pe 15 octombrie 1990, Comitetul Nobel din Oslo a anunțat laureatul Premiului Nobel pentru Pace pentru anul 1990, fiind vorba despre fostul lider sovietic, Mihail Gorbaciov.

Ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice a primit distincţia pentru „rolul său conducător în procesul de pace la care şi-a adus o atât de mare contribuţie, şi care deschide noi posibilităţi pentru comunitatea mondială de a-şi soluţiona problemele sale urgente, trecând peste deosebirile ideologice, religioase, istorice şi culturale”.

Comisia Nobel a luat în considerare contribuția lui Mihail Gorbaciov la căderea zidului Berli­nului şi la desprinderea statelor din Europa de Est de sistemul socialist. Un alt aspect important a fost contribuția lui Gorbaciov la încheierea războiului din Afganistan unde au murit peste 15.000 de soldați sovietici 1,25 mi­lioane de locuitori din Afganistan.

Citeste si: A murit Mihail Gorbaciov, președintele sovietic care a dărâmat Cortina de Fier


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si