O casă, aparent banală, prezentată marţi de agenţia spaţială americană NASA, va găzdui, începând din iunie, persoane care vor sta închise în ea timp de peste un an pentru a simula viaţa pe planeta Marte. Printre aceștia se numără și românca Anca Șelariu, microbiolog, confom Știri Diaspora. Mars Dune Alpha, așa cum este numită casa se află la centrul de cercetare al agenţiei spaţiale americane din Houston din Texas. 

Casa are o zonă de relaxare și o cameră dedicată procedurilor medicale

Măsurându-le performanţele şi capacităţile cognitive, NASA va înţelege mai bine „resursele” ce trebuie prevăzute pentru această călătorie ambiţioasă, a explicat Grace Douglas, responsabilă în cadrul programului CHAPEA, care supraveghează acest experiment.

Anca Șelariu - microbiolog

Anca Șelariu - microbiolog

[Sursa foto: Captură ecran TEDx Talks - Youtube]

Casa de 160 de metri pătraţi include o fermă verticală pentru cultivarea salatelor, o cameră dedicată procedurilor medicale, o zonă de relaxare şi posturi de lucru. O trapă duce către o reconstrucţie a mediului marţian. Pe nisipul roşu se află o staţie meteo, un dispozitiv pentru fabricarea cărămizilor, o mică seră şi o bandă de alergare pe care aşa-zişii astronauţi vor merge suspendaţi de curele pentru a simula gravitaţia mai mică de pe planetă. ”Nu-i putem pune să meargă în cerc timp de şase ore”, a spus zâmbind Suzanne Bell, responsabilă de programul ”Laboratorul de sănătate comportamentală şi performanţă” al NASA.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Un șofer a murit după ce a virat la stânga prin fața tramvaiului, în București. Vatmanul ar fi consumat substanțe psihoactive- wowbiz.ro

Citește și: Savanții chinezi au găsit soluția de a întări "celulele ucigașe" anti-cancer

Potrivit lui Bell, dispozitivul va reproduce efortul necesar activităţii fizice pe Marte, dar şi situaţii de colectare de probe, de culegere de informaţii sau chiar de construcţie. Momentan, „Crew Health and Performance Exploration Analog” (CHAPEA), este o misiune la sol. Ulterior, sunt planificare alte două astfel de simulări, tot pe o perioadă de un an. 

NASA pregătește o călătorie pe Marte care ar dura câțiva ani

Participanții au fost selectați prin intermediul apelului de candidaturi lansat de NASA în anul 2021. Printre cei șase membri ai echipajului (patru principali și doi de rezervă) se numără și Anca Șelariu, microbiolog în cadrul marinei militare americane. Românca, ajutat la descoperirea și fabricarea vaccinurilor virale, la dezvoltarea terapiei genetice și la managementul proiectelor de cercetare a bolilor infecțioase.

Agenţia spaţială pregăteşte o călătorie dus-întors pe Marte, însă data de plecare nu este deocamdată stabilită

Agenţia spaţială pregăteşte o călătorie dus-întors pe Marte, însă data de plecare nu este deocamdată stabilită

[Sursa foto: PixaBay]

Anca Șelariu a obținut o licență în științe în filologie de la Universitatea din Transilvania, România, o licență în științe în biochimie de la Universitatea Montclair, New Jersey, și un doctorat în științe biomedicale interdisciplinare de la Universitatea Rutgers, New Jersey. Ea a finalizat, de asemenea, o bursă postdoctorală la Centrul de Cercetare Prion, Universitatea de Stat din Colorado din Fort Collins.

Citeste si: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul Melissei, fiica lui Alin Oprea, pentru tatăl ei. Larisa Oprea abia acum l-a făcut public printre lacrimi: "Dacă o data în viața ta spuneai adevărul..."- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Agenţia spaţială pregăteşte o călătorie dus-întors pe Marte, însă data de plecare nu este deocamdată stabilită. Această călătorie, care ar dura câţiva ani, ar putea avea loc ”la sfârşitul anilor 2030”, potrivit şefului NASA, Bill Nelson.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si