Rusia a ales să lase în continuare "armele să vorbească", regimul de la Kremlin "refuză pentru moment" armistiţiul, a afirmat Jean-Yeves Le Drian. După mai multe runde de negocieri, avansul spre un acord de pace este minimal, iar bombele rusești continuă să distrugă orașele din Ucraina.

Citeste si: Miracol la teatrul din Mariupol bombardat de ruși. Ce s-a întâmplat cu sutele de mame și copii care se ascundeau acolo

Șeful diplomației franzece invocă în sprijinul acuzaţiilor sale "maximizarea exigenţelor Rusiei", "dorinţa privind o capitulare ucraineană", precum şi "agravarea războiului de asediu".

Strategia Rusiei, la fel ca în masacrele din Siria și Cecenia

La fel ca în Alep (Siria) sau Groznîi (Cecenia), logica rusă se bazează pe trei elemente, spune Le Drian:

1) bombardamente fără discernământ, 2) aşa-zise coridoare umanitare concepute pentru a acuza apoi adversarul că nu le respectă şi 3) negocieri fără alt obiectiv decât cel de a se preface că negociază.

Citeste si: Pagubele totale anunţate de autorităţile din Mariupol: "Nicio clădire nu mai stă în picioare, oamenii beau apă din bălţi şi morţii sunt îngropaţi în gropi comune"

Negocieri de pace, în timp ce bombele continuă să cadă

Negocierile ruso-ucrainene au continuat miercuri, Moscova afirmând că acestea vizează în special un statut de neutralitate pentru Ucraina. Cu toate acestea, Ucraina a respins conceptul unei neutralităţi după model suedez sau austriac avansat de Moscova.

Citeste si: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro

Citeste si: Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat pe internet- wowbiz.ro

Citeste si: Rusia respinge decizia Curții Internaționale de Justiție de la Haga de a opri războiul

"Acesta este un proces dramatic cu o brutalitate de lungă durată", a estimat ministrul francez într-un interviu pentru cotidianul Le Parisien, el apreciind că de partea sa Ucraina se angajează "cu responsabilitate şi deschidere în negocieri".

Rusia acuză Occidentul de minciuni: Nu atacăm populația civilă

Operaţiunea militară specială a Rusiei în Ucraina nu are ca scop distrugerea statalităţii, înlăturarea actualului preşedinte şi nu vizează populaţia civilă, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, într-o conferinţă de presă.

Citeste si: Dmitri Medvedev amenințări dure la adresa Occidentul: ,,Rusia are puterea de a-i pune pe toţi duşmanii obraznici la locul lor"

”Permiteţi-mi să subliniez încă o dată ceea ce atât mass-media occidentală, cât şi instituţiile occidentale refuză să vadă: această operaţiune nu vizează populaţia civilă. Ea nu urmăreşte scopul de a ocupa teritoriul ţării, de a-i ruina statalitatea sau de a-l îndepărta pe actualul preşedinte. Continuăm să spunem asta la nesfârşit”, a afirmat Zakharova.

Citeste si: Putin, atac asupra rușilor care trăiesc în țările occidentale

Citeste si: Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu au dat niciun efect. „Voi nu le vedeți pentru că le acopeream cu haine. Efectiv am fost vindecată.”- kfetele.ro

Citeste si: Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta la festival- radioimpuls.ro

”Mass-media occidentală creează o imagine absolut distorsionată asupra evenimentelor actuale. Îşi dezinformează propria populaţie. Sunt un instrument de propagandă în mâinile politicienilor lor”, a spune ea, potrivit News.ro.

Ce se întâmplă dacă Rusia utilizează "mijloace chimice sau bacteriologice" în Ucraina 

De partea cealaltă, țările occidentale se află într-o logică sancţiunilor tot mai dure, spune ministrul de Externe francez, până când "preşedintele Putin va considera că preţul care trebuie plătit pentru continuarea conflictului este atât de ridicat, încât este preferabil să se angajeze într-un armistiţiu şi să se angajeze în adevărate negocieri", a subliniat Jean-Yves Le Drian.

Citeste si: Drumul spre capitala Ucrainei a devenit pentru soldații ruşi cel mai mare coșmar. Imagini uluitoare surprinse cu ajutorul unei drone în care blindatele şi camioanele rusești sunt distruse de ucraineni

Dacă Rusia va folosi "mijloace chimice sau bacteriologice" în Ucraina, aceasta "va constitui o escaladare intolerabilă şi va determina ca răspuns sancţiuni economice absolut masive şi radicale, fără menajamente", a mai spus ministrul francez, potrivit Agerpres. 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si