Sfântul Ioan 2023. În fiecare an, pe data de 7 ianuarie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Ioan Botezătorul. Este sărbătoare mare, marcată cu cruce roșie. Iată care sunt cele mai importante tradiții și obiceiuri românești!

Sfântul Ioan 2023.

Sfântul Ioan 2023. Tradiții și obiceiuri românești

[Sursa foto: PixaBay]

Cine a fost Sfântul Ioan Botezătorul?

Sfântul Ioan Botezatorul s-a născut în familia preotului Zaharia.

Elisabeta, mama sa, era rudă cu Fecioara Maria, mama lui Iisus. Sfântul Ioan a început să predice înaintea lui Iisus, cu rolul de a pregăti poporul pentru primirea Mântuitorului şi a-l face cunoscut. Astfel, prin botezarea oamenilor în Iordan, el, de fapt, îi pregătea pentru adevăratul botez, cel în duh, pe care l-a adus Iisus Hristos.

Sfântul Ioan avea mulţi ucenici care îl urmau. Ioan Botezătorul era milostiv şi umbla îmbrăcat într-o haină aspră din păr de cămilă, încins cu o curea din piele. Hrana lui erau locustele (un soi de arbore care nu mai există), deşi mulţi au tradus lăcuste, şi miere sălbatică. El a trăit într-o peşteră, în pustie, până a fost prins de Irod, întemniţat şi în cele din urmă ucis prin tăierea capului.

Sfântul Ioan 2023.

Sfântul Ioan 2023. Tradiții și obiceiuri românești

[Sursa foto: PixaBay]

Evanghelia mai spune că Irod a ordonat tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. Ioan îl mustra mereu pe Irod pentru traiul său nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său.

Aceasta a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse lui Irod, să ceară capul Botezătorului ca răsplată. În calendarul ortodox, Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul este prăznuită la 29 august. Este sărbătoarea care încheie anul bisericesc, deoarece pe 1 septembrie începe noul an bisericesc.

Citește și: Pe ce dată pică Sfântul Ion în 2023? Este una dintre cele mai mari sărbători ale începutului de an

Sfantul Ioan Botezatorul a inceput sa predice in al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii (Luca 3, 1-2). El a avut menirea de a pregati poporul pentru primirea lui Mesia si de a-L descoperi pe Acesta si a-L face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el il transmitea era: "Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor!".

Citeste si: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro

Citeste si: Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta- wowbiz.ro

Sfântul Ioan 2023.

Sfântul Ioan 2023. Tradiții și obiceiuri românești

[Sursa foto: PixaBay]

Sfântul Ioan 2023: tradiții și obiceiuri românești

În dimineața zilei de Sfântul Ion, fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi feriți de boli în decursul anului.

Se mai crede după Sfânt-Ion se botează gerul, adică se înmoaie frigul și începe să se facă mai cald.

În tradiția populară se spune că, Sfântul Ioan este protectorul pruncilor și se mai ține pentru ca pruncii să se nască sănătoși, fără malformații sau diformi. Totodată, ziua de Sfântul Ion este o   zi de bucurie, iar   cine nu se veselește în această zi va fi trist tot timpul anului.

Pe 7 ianuarie, de Sfântul Ioan Botezătorul  se strânge pomul împodobit de Crăciun și împart dulciurile copiilor sărmani.

La sate se respectă cu sfințenie sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul și oamenii nu muncesc pentru ca Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc și de animalele sălbatice, conform traditii-superstitii.ro. 

Totodată, cei care serbează această zi speră ca gospodăriile lor să fie ferite de foc şi animalele – de fiarele sălbatice.

Citește și: Ce nu este bine sa faci vineri? Tradiții de Bobotează 2023: Multă lume nu știe că este mare păcat dacă faci acest lucru

Citeste si: Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat! Nu am depășit niciodată viteza, trec doar pe trecerea de pietoni.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este starea de sănătate a sorei Regelui Charles- radioimpuls.ro

Un alt obicei întâlnit în ziua de Sfântul Ion este “Iordăneala”. Astfel, mai mulți tineri care au luat de la preot, în ajunul Sfântului Ion, agheasmă de la Bobotează, merg în dimineața zilei de Sfântul Ion la biserică și după terminarea slujbei stropesc fiecare om care iese, apoi îl urează. Oamenii “iordăniți” trebuie să-i răsplătească pe urători cu bani, cu care seara chefuiesc.

La petrecere nu se bea vin roșu, deoarece această băutură amintește de martirajul Sfântului Proroc Ioan, care a murit în numele credinței. Se bea vin alb, sfințit la Biserică.

De Sfântul Ion nu se stinge candela! Aceasta arde pentru bunăstare în familie.

În această zi, nu se taie nimic cu cuţitul, totul se rupe cu mâna şi nu se mănâncă fructe şi legume în cruce, pepene şi usturoi.

Nu se foloseşte mătura, ca să nu fie tulburată liniştea morţilor.

În această zi, marcată în calendarul ortodox cu cruce roșie, nu se spală, nu se face curat, nu se coase și nu se fac alte treburi prin gospodărie. Această zi este dedicată rugăciunii și odihnei.

Citește și: 6 ianuarie 2023 zi liberă, de Bobotează? Ce decizie a fost luată în parlament. Este sărbătoare mare


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si