Sora lui Iancu Sterp, Geta, s-a accidentat serios în urma unei provocări. Iancu Sterp și aceasta s-au întrecut în căzături
Iancu Sterp și Geta și-au dat unul altuia provocări, însă tânăra pare că s-a accidentat serios.
Familia Sterp s-a făcut remarcată prin fiecare apariție publică. Fanii acestei familii știu atât ce se întâmplă în casa Sterp, dar iau și parte la provocările acestora. Geta și Iancu Sterp s-au întrecut în căzături recent.
Geta Sterp, sora lui Culiță și a lui Iancu Sterp este foarte activă pe rețelele de socializare. Aceasta are chiar un canal de YouTube, acolo unde împărtășește totul cu admiratorii ei.
Geta le-a arătat internauților cum decurge o zi la fermă, îndeplinând sarcini gospodărești, dar și provocările venite din partea lui Iancu.
Geta și Iancu au decis să se ia la întrecere, după ce au hrănit și adăpat animalele.
În urma cursei, cei doi s-au ales și cu câteva căzături. Geta și Iancu au făcut câte o tură cu măgarul, dar rezultatul nu a fost unul deloc bun.
Prima care a încălecat animalul a fost Geta și tot ea a fost și prima care s-a accidentat. Animalul a luat-o la fugă la îndemnul lui Iancu, iar sora acestuia s-a prăbușit la pământ.
Geta Sterp a mărturisit că s-a lovit la spate și la picior, însă și-a continuat ziua cu zâmbetul pe buze.
De asemenea, a avut dorința de a-și vedea și fratele îndeplinind aceeași provocare.
”- Te-ai lovit la spate? Ai zis că ăsta e armăsar”, a întrebat-o Iancu pe sora sa.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Mădălina și George, foștii concurenți de la ,,Puterea Dragostei'', au făcut anunțul despre nuntă
-Rău… m-am lovit un pic. Ah, mor, e compromisă seară asta, m-am lovit și la picior”, a spus Geta Sterp.
Următorul care s-a urcat pe măgar a fost Iancu. Geta și-a luat imediat revanșa, căci Iancu a avut aceeași experiență ca sora sa.
”Ok, deci ai dat cu mine jos, acum să vedem cu Iancu cum stă treaba”, a spus Geta Sterp, după ce fratele său s-a urcat pe măgar.
Geta a îndemnat și ea animalul să gonească, iar la câțiva metri distanță, Iancu Sterp a picat în fân, evitând o accidentare serioasă.
Chiar dacă au fost accidentați, Geta și Iancu au avut parte de experiențe amuzante.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro