Klaus Iohannis a promulgat legea pentru stoparea risipei alimentare. Ce...
A fost promulgată legea pentru stoparea risipei alimentare. Iată ce măsuri prevede noul act normativ și ce vor fi obligați să facă de acum operatorii economici.
A fost promulgată legea pentru stoparea risipei alimentare. Iată ce măsuri prevede noul act normativ și ce vor fi obligați să facă de acum operatorii economici.
Cu toții am primit măcar o dată un comentariu negativ pe social media și am ignorat, crezând că nu avem ce să facem din punct de vedere legal. Sau cineva ne-a...
Micii sportivi care sunt legitimați la un club sportiv și practică sport de performanță vor primi începând de la data de 1 ianuarie 2023 tichete în...
Parlamentul a adoptat marți, 21 iunie, proiectul de Lege pentru introducerea în școli a „educației pentru sănătate, în vederea prevenirii...
Legea privind Programul „Noua Casă”, cea care facilitează accesul persoanelor fizice la credite garantate de stat pentru achiziţia unei locuinţe, a fost...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni lege privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar,...
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea reprezentanților USR pe proiectul bugetului de stat pe 2022. Astfel, legea urmează să fie promulgată de...
Nicolae Ciucă, premierul desemnat, a declarat , marţi, că certificatul verde reprezintă o prioritate şi a făcut apel la toţi parlamentarii să...
Ludovic Orban a declarat, la finalul consultărilor cu liderii principalelor partide politice, că în proiectul Legii bugetului de stat al viitorului guvern subvențiile acordate...
Legea privind votul în diaspora a fost adoptată, luni, de plenul Senatului, după ce s-au dat două voturi. La primul, proiectul nu întrunise numărul necesar de voturi...
Obiceiul taranilor sfideaza regulile impuse de autoritati cand vine vorba de sacrificarea mielor. La sate, gospodariile sunt abatoare, iar carnea e vanduta fara nicio analiza. Ce-i drept, centrele...
Zilierii vor putea munci mai mult. O lege care pare sa ii avantajeze atat pe ei, cat si pe fermieri a intrat in vigoare incepand din acest an.
Prietenii celebrulului medic oftalmolog au aflat că Monica Pop propune o lege care îi vizează pe politicieni.
Iniţiativa legislativă împotriva violenţei psihologice - bullying în şcoli a fost adoptată de Senat, care este cameră decizională.
Automobilele cu volan pe dreapta, majoritatea aduse din Marea Britanie la preturi de nimic, sunt un real pericol pentru circulatia din Romania.
Iarna vine cu facturi uriaşe la întreţinere şi sunt şanse mari ca mulţi români să rămână fără casă. Din această...
Camera Deputatilor a adoptat, miercuri, cu 238 de voturi "pentru" si sapte abtineri, proiectul de lege pentru declararea municipiului Iasi drept "Capitala istorica" a Romaniei.
Astăzi a intrat în vigoare decizia Curţii Constituţionale prin care anumite categorii de contribuabili vor putea ieşi la pensie mai devreme.
Se schimbă legea în privinţa şoferilor agresivi în trafic, dar şi în cazul celor care sunt vinovaţi de producerea accidentelor rutiere. Este un nou...
Un proiect de ordonanţă privind modificarea Codului Muncii avansează posibilitatea ieşirii femeilor la pensie la aceeaşi vârstă cu bărbaţii.
“Legea împotriva lenei” loveşte in asistatii social care nu vor să muncească: cine refuză un loc de muncă pierde ajutorul social.
În Parlament, există un proiect de lege privind înfiinţarea Instituţiei Regele Mihai, pentru care s-ar asigura fonduri de la bugetul de stat.
Protestele spontane nu mai sunt acoperite de lege, potrivit hotărârii luate luni de Instanţa Supremă. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi...
Un deputat PSD este preocupat de efectele divorţului asupra familiei. Georgian Pop a depus recent un proiect intitulat Legea concediului pentru divorţ, prin care partenerii care se...
Deputatul Florin Manole a declarat, marţi, că va depune, împreună cu colegii de la alte partide politice un proiect care priveşte parteneriatul civil, precizând...
Elvetia a adoptat o lege prin care homofobia si transfobia pot fi pedepsite cu pana la trei ani de inchisoare. Cele doua comportamente sunt incluse in aceeasi categorie cu rasismul, scrie Pink News.
Noua Lege a Asociatilor de proprietari intra in vigoare de vineri si aduce schimbari pentru detinatorii de locuinte. Una este obligativitatea platii fondului de rulment care va incuraja...
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anuntat, marti, in cadrul audierii in Comisia de Aparare din Senat, ca isi asuma modificarea legii privind adunarile publice, pentru ca aceasta trebuie...
La sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc, luni, sedinta Comisiei de dialog social pentru discutarea propunerilor MAI de modificare a legislatiei privind asigurarea despagubirilor de...
Reprezentantii Ministerului de Interne anunta ca, de vineri, persoanele care primesc amenzi contraventionale pot plati jumatate din suma minima prevazuta de lege in termen de 15 zile, in loc de 48...
Autovehiculele cu volan pe dreapta, din afara Uniunii Europene, nu vor mai putea fi inmatriculate in Romania de la sfarsitul acestei luni, in urma modificarilor operate de autoritati la Ordonanta...
Klaus Iohannis a promulgat noua lege a asociatiilor de proprietari. Aceasta aduce o serie de modificari pentru proprietari si pentru chiriasi.
Luna aceasta a intrat in vigoare legea care le ofera romanilor subventii si ajutoare daca aleg sa se mute in anumite zone din tara.
Hartuirea sexuala si hartuirea psihologica sunt de acum pedepsite. Presedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice aceste forme de agresiune si le pedepseste cu amenzi usturatoare si...
Ministrul Mediului, Gratiela Gavrilescu, a declarat astazi, in privinta taxei pe poluare ca "Pana la finele acestui an, Grupul de lucru va prezenta o varianta finala. Cel care polueaza sa...
Termenul de 48 de ore in care puteam achita jumatate din amenda contraventionala, se va modifica, incepand cu 1 august. Astfel, soferii vor avea la dispozitie 15 zile pentru a plati pentru...
Guvernul Spaniei va adopta o lege in ceea ce priveste consimtamantul inainte de un act sexual cu scopul de a elimina orice ambiguitatea in cazurile de viol. Conform legii, consimtamantul ar trebui...
De azi inainte, orice persoana care va refuza un posibil locul de munca este taiata de pe lista asistatilor social. Noile reglemetari aduse legii privind venitul minim garantat au fost promulgate...