Paștele este una dintre cele mai importante și apreciate sărbători din decursul anului. Este un prilej de reuniune cu familia, de bucurie și liniște sufletească alături de cei dragi. Masa de Paște este una dintre cele mai importante momente ale acestei sărbători datorită ocaziei de a petrece timp cu familia. De asemenea, după cel mai lung post din an (postul Paștelui), înfruptarea cu bucatele delicioase pregătite din timp de gospodine reprezintă cu siguranță un motiv în plus de bucurie.
Cu câteva zile înaintea Paștelui, gospodinele se asigură de nelipsita curățenie de primăvară, deoarece o casă luminoasă și curată este cadrul perfect pentru a întâmpina alături de familie sărbătoarea Paștelui. Iar când casa a fost aranjată, nu mai rămâne decât pregătirea preparatelor culinare.
Tradițiile culinare de Paște diferă de la o zonă geografică la alta. Există însă anumite preparate care sunt întâlnite peste tot și care dau farmec acestei sărbători: ouăle roșii, pasca, drobul de miel și cozonacul.
Ouăle roșii se vopsesc în Joia Mare. Unele gospodine apelează la coloranți artificiali, pe când altele aleg vopselele naturale: sfeclă roșie, paprika, turmeric, varză roșie, afinele, vinul roșu. Pe lângă clasicele ouă roșii, unele femei merg și pe varianta celor multicolore, sidefate sau cu modele deosebite. Rolul lor este imperios necesar printre preparate deoarece în tradiția românească există obiceiul ciocnirii ouălor în ziua de Paște, înainte de servirea mesei.
Pasca tradițională românească se realizează din aluat de cozonac, cremă de brânză și stafide. Dulceața aluatului vine ca o împlinire sufletească bine meritată după străduința de a ține post. Aceasta este împodobită cu o cruce (simbolistică ce face referire la Crucifix), iar fâșiile de cocă răsucite pe margine simbolizează coroana de spini a lui Hristos. Pentru că aceasta este nelipsită de pe masa de Paște, poți alege să-i impresionezi pe cei dragi cu o pască delicioasă de la Chocolat.
Mielul este simbolul purității, blândeții și al inocenței.
Se spune că nu există masă de Paște fără carnea de miel. Cel mai important preparat pe care gospodinele îl realizează cu grijă este drobul de miel. Există și varianta de drob vegetarian pentru cei ce nu consumă carne; sau drob de pui pentru persoanele care nu servesc carne de miel.
Nu putem lăsa deoparte cozonacii. Aceștia sunt vedetele ultimului fel al mesei de Paște- desertul.
De obicei gospodinele aleg prepararea acestora în casă. De multe ori însă nu ai atât de mult timp la dispoziție, iar varianta achiziționării acestora rămâne o soluție practică și necesară. Nu vei da greș dacă alegi cozonaci de la Chocolat. Aluatul pufos clasic sau glazurat cu ciocolată cu lapte și nuci va aduce zâmbete largi pe fețele tuturor invitaților.
P.S. Nu uita nici de cadouri! Iar dacă sunt dulci, cu atât mai bine.
Un pachet cadou este de obicei cea mai sigură și delicioasă variantă. Cu siguranță oricine se va bucura de o astfel de surpriză.