Un bărbat a murit după ce s-a izbit cu mașina de un camion parcat. Accident cumplit în Bistrița-Năsăud

Un bărbat a murit după ce s-a izbit cu mașina de un camion parcat. Accident cumplit în Bistrița-Năsăud

Tragedie pe DN17, în județul Bistrița-Năsăud.

Un accident cumplit a avut loc la ieșirea din localitatea Viișoara, pe DN17, în județul Bistrița-Năsăud, duminică noaptea.

Un bărbat de 43 de ani a murit pe loc, după ce chiar el a provocat accidentul cumplit. Omul circula cu viteză când, într-un moment, s-a oprit cu mașina fix sub un camion parcat regulamentar.

Citește și: Prima femeie aleasă președinte în Bulgaria, felicitată de Nicușor Dan și invitată în România. Cine este Iliana Iotova și de ce e considerată pro-rusă

A murit pe loc

Șoferul de camion își efectua pauza de odihnă când a auzit o bubuitură puternică și un nor gros de praf și fum i-a acoperit mastodontul.

Martorii au sunat la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului au intervenit rapid salvatorii.

„Am văzut că trei sferturi era băgată sub TIR. Efectiv, nu mai aveai ce face.

Nu s-a auzit nimic, nicio urmă de frânare.”/ „TIR-ul era parcat, cred că făcea pauza.”/ „Eu dormeam în microbuz și probabil că am auzit șoferul nostru când l-a depășit. M-am trezit și am văzut”, spun martorii, conform stirileprotv.ro.

Aproape jumătate de oră s-au chinuit pompierii să-l scoată pe șoferul de 43 de ani din caroseria distrusă a mașinii. Din păcate, însă, l-au scos mort dintre fiare, medicii fiind nevoiți să îi declare decesul pe loc.

Cosmin Fizeșan, comandant intervenție ISU BN: „Am identificat o victimă încarcerată, a fost extrasă, cu leziuni incompatibile cu viața. Intervenția a fost una dificilă, întrucât autoturismul era intrat aproape în totalitate sub remorca autotrenului.”

Citește și: Ministrul Muncii, reacție clară după ce pensile au fost calculate greșit. Își vor primi sau nu oamenii bani înapoi? ”E dreptul lor să se îngrijoreze”

După tragedie, a fost consultat de medici și șoferul camionului. Omul nu era rănit și a refuzat transportul la spital.

Alexandru Țermure, medic SMURD: „A refuzat transportul la spital. El era staționar, fără nicio leziune la examenul clinic.”

Acum oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz și o anchetă urmează să stabilească dacă accidentul mortal s-a produs dat fiind faptul că bărbat era băut la volan sau dacă o problemă de sănătate l-a făcut să piardă controlul direcției de deplasare.

 


Autor

Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.

Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri