Un bărbat care pretinde că este primul om din lume care a vizitat toate țările fără să apeleze la mijloacele de transport aeriene sau să se întoarcă o singură dată acasă pe parcursul expediției sale, și-a terminat călătoria.

Pe tot parcursul călătoriei sale, el s-a deplasat, timp de 10 ani, doar cu trenul, cu autobuzul, cu barca sau pe jos, folosindu-se de propriile picioare.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Torbjørn Pedersen (@tvtoby)

Citește și: Alicia a fost găsită la 4 ani de la dispariție, într-o secție de Poliție! Ce s-a întâmplat cu tânăra. Mama ei este în stare de șoc: „Miracolele există!”

A călătorit în absolut toată lumea timp de 10 ani

Torbjorn ‘Thor’ Pedersen din Danemarca spune că revenirea acasă a fost una „dulce-amăruie”.

„Am visat să mă întorc acasă și să termin călătorie, să termin cu totul. Asta se întâmplă asta. În același timp, pot spune că sunt îngrijorat în privința viitorului. Multe lucruri sunt incerte. Simt tot felul de emoții”, spune el, potrivit metro.co.uk

Danezul a lucrat înainte în transportul maritim și ca soldat al ONU. El a pornit în călătoria vieții sale pe data de 10 octombrie 2013, iar în tot acest timp nu s-a întors acasă o singură dată.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Bărbatul care a vizitat toate țările din lume s-a întors acasă după o expediție de 10 ani: „Credeam că va dura doar 4 ani”

Bărbatul care a vizitat toate țările din lume s-a întors acasă după o expediție de 10 ani: „Credeam că va dura doar 4 ani”

[Sursa foto: Instagram]

Călătoria sa ar fi durat mai puțin, dacă nu rămânea blocat în Hong Kong pe timpul pandemiei, 2 ani de zile.

„Credeam că va dura maxim 4 ani călătoria, poate chiar 3 și jumătate, dacă m-aș fi grăbit”, a spus Pedersen.

A călătorit neîncetat timp de 10 ani, însă recordul său a fost bătut de altcineva

În timpul în care a fost plecat, bărbatul a reușit să mențină relația pe care o avea cu iubita sa, Le Gjerum, care l-a vizitat de mai multe ori și chiar a călătorit cu el de aproape 30 de ori pe tot parcursul călătoriei sale.

Citește și: FOTO/VIDEO- Tom a cheltuit mii de dolari pentru a se transforma în lup: „Simt că nu mai sunt om. Sunt eliberat de orice relații umane”

Citeste si: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul pe care i l-a transmis Claudia Pătrășcanu fostului soţ: "Asta este cel mai important". Gabi Bădălău a împlinit 36 de ani- radioimpuls.ro

Citeste si: Două gemene bogate au anunțat că îşi caută un iubit pe care să îl împartă. Poate să fie și sărac, dar să îndeplinească o condiție cheie- antena3.ro

Acum, cei doi sunt căsătoriți. Ei și-au unit destinele în mediul online, din pricina pandemiei de COVID-19. Tânăra a spus că admiră perseverența soțului său, însă aștepta cu nerăbdare să fie împreună cu el în fiecare zi.

Bărbatul care a vizitat toate țările din lume s-a întors acasă după o expediție de 10 ani: „Credeam că va dura doar 4 ani”

Bărbatul care a vizitat toate țările din lume s-a întors acasă după o expediție de 10 ani: „Credeam că va dura doar 4 ani”

[Sursa foto: Instagram]

Chiar și așa, Cartea Recordurilor a stabilit că Graham Hughes din Marea Britanie a fost prima persoană care a vizitat fiecare țară din lume fără să se baze pe mijloacele de transport aeriene. Totuși, spre deosebire de danezul Pedersen, el s-a întors acasă de două ori pe parcursul călătoriei sale.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si