După o perioadă tensionată de șase luni marcate de criză politică internă, noul cabinet condus de premierul Niculescu a început oficial mandatul său la Palatul Victoria.
Cei 18 miniștri ai Guvernului au depus jurământul de investitură într-o ceremonie solemnă desfășurată la Palatul Cotroceni, sub supravegherea președintelui Nicușor Dan.
În cadrul ceremoniei, miniștrii și-au luat angajamentul solemn de a-și dedica toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român. Jurământul a inclus respectarea Constituției și a legilor țării, apărarea democrației, drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, precum și susținerea suveranității, independenței, unității și integrității teritoriale a României.
Premierul a fost prezent la mai multe dintre aceste momente simbolice, însoțind miniștrii la ministerele Investițiilor și Proiectelor Europene, Externe, Apărării și Educației.
La Ministerul Culturii, premierul Luca Niculescu a fost întâmpinat de fostul ministru și de Ioana Ciocan, cea care va prelua portofoliul. În cadrul vizitelor, premierul a susținut și declarații de presă în care a abordat mai multe teme importante pentru guvern și pentru țară.
Prioritățile guvernului și declarații cheie
În prima ședință de guvern a noului executiv s-au stabilit prioritățile majore pentru perioada următoare, printre care:
- rectificarea bugetară;
- pregătirea bugetului pentru anul 2027;
- pregătirea pentru sezonul rece.
Premierul a subliniat importanța predictibilității în gestionarea economiei și a dat asigurări că pilonul 2 de pensii nu va suferi modificări. „Nimeni nu se atinge de Pilonul 2 de pensii. Am obținut 12% din PIB, sunt economiile a milioane de români acolo.
Unul dintre cuvintele pe care România trebuie să le aibă este predictibilitatea. Pilonul 2 există și va exista așa cum este”, a declarat Luca Niculescu, noul premier al României.
PNRR, „urgența urgențelor”
Un alt punct esențial este Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), considerat „urgența urgențelor”. Premierul a precizat că până la sfârșitul acestui an trebuie clarificat câți bani vor mai fi atrași prin acest program, menționând un optimism rezonabil privind o sumă de aproximativ 3 miliarde de euro care ar putea intra în economia României.
Citește și: VIDEO Guvernul Luca Niculescu, învestit după o criză de peste șase luni. Ce urmează pentru noul executiv
„Avem multe priorități, dar aș spune trei dintre ele. În primul rând, PNRR. Este urgența urgențelor. Trebuie închis foarte rapid. Până la sfârșitul acestui an trebuie să știm câți bani mai luăm. Cifrele pe care le-am ascultat în această dimineață îmi dau un optimism rezonabil. Se vorbește despre aproximativ 3 miliarde de euro care ar putea să intre în economia României”, a mai spus Luca Niculescu.